Faptele vorbesc despre oameni    Incepând cu 28 iunie 194l, trupele  române au părăsit teritoriile cedate către URSS, în urma ultimatumului  anunțat de guvernul sovietic, moment   extrem de dureros pentru toată populația României, inclusiv pentru evrei, deși se fac astăzi afirmații generalizatoare care încearcă să incrimineze în bloc pe evrei pentru evenimentele petrecute. La 1 iulie al aceluiași an, trupe militare din care făceau parte și legionari au provocat un pogrom căruia i-au căzut victime 11 femei, 34 bărbați și cinci copii, toți  evrei și nici unul vinovat cu ceva,. Regretatul cercetător Marcu Rozen   scria   că ” mulți  ofițeri și subofițeri  români au salvat evrei de la moarte, astfel locotenenții Al. Atanasiu și Ion Gai, sergentul Gh. Olteanu ș.a.  l-au salvat pe dr. Leon Haber, căpitanul C.Stino a împiedicat omorârea soldaților evrei din cazarma Regimentului 29 Infanterie, locotenentul Nimereanu, fiu  de preot, a salvat o familie de evrei. Mulți români au ascuns evrei în propriile case”. Violențele au încetat la intervenția generalului Constantin Sănătescu ( viitorul prim-ministru), comandantul Corpului 8 Armată.   .În ianuarie  1941 a avut loc pogromul de la București. La un an după această cumplită tragedie, nunțiul papal de la București, monseniorul Cassulo l-a întâlnit pe stradă pe rabinul Zvi Guttman,  care a pierdut doi fii în pogrom, împușcați la Jilava, fiind el însuși   împușcat, dar scăpând cu viața. Monseniorul l-a salutat în limba ebraică, cu voce tare, spre a fi auzit de trecători. Era un gest de solidaritate din partea unui înalt demnitar al Bisericii Catolice.Despre crimele legionarilor ( astăzi sunt voci care încearcă să-i disculpe, aruncând vina pe mareșal ori pe sovietici ori chiar ... pe evrei)  au scris cu indignare și adâncă amărăciune  diplomatul romîn Grigore Gafencu, diplomații strîini Rene de Weck, jean Mouton, ca și scriitorii Liviu Rebreanu, Galaction, Petre Pandrea, ș.a. Desigur aceste proteste s-au erxprimat în  fața hârtiei, ( scrisori, jurnal personal). Luată prin surprindere, populația nu a avut timp să reacționeze  la violențele izbucnite aparent spontan. Dar au fost  și reacții , astfel Constanța  Florescu a adăpostit-o pe prietena ei Roza Hendler, Al. Ghițescu l-a ascuns pe avocatul Joseph Morgenstern, familia Stoenescu  a adăpostit pe membrii familiei Donner, Maria Tubak  le-a spus legionarilor care vânau evrei  că nu are chiriași de această etnie,  salvându-i astfel de la moarte sigură. Gh.Lungulescu a ascuns evrei în căminul Școlii Anglicane din strada Olteni. Colaboratorul revistei noastre, Țicu Goldstein a relatat faptul că un anume Dumitru Mitică, rom de origine, a venit cu mâncare la familia Goldstein, știind  că ei nu pot să iasă din casă.  Odată cu   începerea războiului cu sovieticii, evreii sunt trimiși la muncă obligatorie  mai aproape ori mai departe  de casă, încadrarea lor în armată fiind strict interzisă pe motive  așa zis politice, de fapt rasiale.  Procedura era intenționat înjositoare , soarta evreilor era  în mâna comandanților militari, legea marțială,deportarea ,  execuția fiind  aplicabile în orice moment, sub orice pretext.  Totuși au fost militari care s-au purtat ca oameni cu suflet , astfel lt. col D.Vasiliu, căpitanul Mircea Bălteanu ,( primar la Băneasa), ș.a.  au avut grijă să atenționeze  din timp populația evreiască despre unele măsuri ce urmau a se intreprinde, au permis asigurarea hranei și unor condiții cât de  cât normale de muncă, etc Mai tragică a fost soarta evreilor din zona de graniță, care a fost evacuată masiv și apoi deportată. . Numele plutonierului major de poliție Dumitru  Prisăcaru a rămas în memoria supraviețuitorilor   din orașul Huși, ca și a noastră care doar am citit despre comportamentul său, am spune, neobișnuit pentru acele vremuri, când orice era posibil,  în   primul rând  omorul cu sânge rece., omor la scara  a zeci de  mii de oameni. Acest om a venit în curtea secției de poliție  ,  le-a oferit  bieților  oameni evacuați adăpost, s-a adresat cu respect fruntașilor obștii, rabinilor, intelectualilor, celorlalți, le-a spus că el nu face deosebire între etnii, iar la sfîrșit a anulat toate  hârtiile pe care un zelos executant scrisese ” suspect de a fi comunist”. Desigur, plutonierul nu a putut opri deportarea evreilor la Tg:Jiu, dar aceștia au putut să-și lase copiii în grija celor din  împrejurimi, iar  documentele nu mai aveau acea trimitere de mare risc pentru viața celui  deportat, ”comunist, evreu.”  Mihail Sadoveanu l-a întâlnit după război pe plutonierul major Prisăcaru și i-a făcut portretul cu pana sa de scriitor.Pogromul de la Iași  a  rămas  ca una dintre filele însângerate   ale istoriei nu numai a evreilor, dar și a istoriei acestei țări, pentru că evreii uciși erau cetățeni ai acestei țări. Au  fost   oameni de bună credință care au înțeles proporțiile masacrului   ce se pregătea și  i-au prevenit pe concetățenii lor ,evrei. Soldați, studenți  au mers din casă în casă, acolo unde aveau cunoscuți și i-au sfătuit unde să se ascundă. Veronica Zosin, devenită ulterior prima femeie magistrat în România a  fost și ea implicată. Inginerul român Naum, preotul ortodox Răzmeriță au fost uciși numai pentru că au încercat   să salveze evrei. La fel și strungarul  Ioan Gheorghiu. Comisarul de poliție Suvei, gardianul \sava, comisarul Mircescu, studenții Mircea |Scripca, Goga  Voloșievici, proprietarul unei case Gh.Alexa, av. I.Dimitriu   au intervenit direct pentru salvarea, eliberarea unor evrei, iar directorul  unui spital din Iași, colonelul dr. Iamandi a refuzat să predea pe evreii care erau angajați ai spitalului, pentru a nhju fi duși la chestură și uciși, cum s-a întțmplat cu mulți alți evrei. Căpitanul Darie a semnat bilete de trecere liberă unor evrei, preotul Neculai Savin  a adăpostit o familie de evrei cu copilul acesteia, iar pe soldații care au năvălit în curtea bisericii, i-a potolit scoțând la vedere icoanele.  Medicul radiolog prof.dr. Emil Radu, industriașul Grigore Profir, , căpitanul Panait Panaitescu, farmacistul dr. Berceanu, prof.univ. dr. Andrei Oțetea, Greta Oculescu ( despre ei a scris și Sebastian), soții Vasile și Agripina Petrescu s-au pus chezași pentru viața concetățenilor evrei, unii au fost maltratați de bandele dezlănțuite ale  pogromiștilor. Dacă nu erau aceste intervenții, probabil, numărul victimelor din iunie-iulie 1941, la Iași ar fi fost mai mare. Ei au apărat bunul nume al cetățeanului  acestei țări care nu se subordonează unor ordine criminale și nici nu se îmbată cu sângele unor victime.  Acțiuni de salvare au avut loc și pe parcursul celor două Trenuri ale Morții, deși condițiile erau aproape imposibile pentru o intervenție  salvatoare. Alături de Viorica Agarici au fost și alți cetățeni români care au făcut tot ce le-a stat în puteri să ușureze soarta   condamnaților la moarte prin asfixiere și sete. Un alt capitol al Holocaustului l-a constituit  masacrul sistematic din Transnistria, început în octombrie  1941, cînd a avut loc și pogromul-masacru de la Odessa. Vom aminti aici numai ceea ce  se referă la actele de  omenie, nu înainte de a  afirma că la Odessa nu a avut loc o răzbunare a Conducătorului pentru  explozia provocată la Comandamentul militar român de către   agenți NKVD cu o logistică pusă la punct de la centru, ci pur și simplu un masacru antievreiesc, pentru că victimele nici nu erau din Odessa, ci din Basarabia. Primarul român al Odessei a fost șocat de cruzimea cu care au fost îndeplinite ordinele venite de la București. Il chema Gherman Pântea și era un om normal. La fel ca și primarul Traian Popovici de la Cernăuți, Gh. Pântea a dorit să-și facă datoria de om înainte de toate, el a protestat față de cele văzute ca martor direct. Radu Cioculescu, din familia cunoscuților intelectuali , militatr fiind a fost și el șocat de cele văzute într-un sat din Ucraina, unde erau aduși evreii din Odessa. El i-a descris într-o scrisoare , unui prieten aceste  odioase  scene.  In privința Transnistriei, pe care Hitler i-o dăruise mareșalului   ca recunoaștere a meritelor în războiul contra URSS, se știu și s-a scris   mult. Vom aminti despre cei care, fără a fi titularizați Drepți ai Popoarelor au ajutat pe evrei, au transmis sume de bani, pachete, au favorizat evadări, indiferent că erau sau nu erau direct interesați. Important este că au salvat oameni de la foamete, boli infecțioase, bătăi, frig, execuții sumare. Martori există, sunt supraviețuitori  ai Transnistriei, Sonia Palty, Miriam Bercovici, Sarina Ionescu, , alții, câți au rămas în viață și trăiesc aici ori în Israel  ori în alte țări. Marius Mircu, recent plecat dintre noi, a  relatat  aceste fapte într-o carte apărută în 1947( mai târziu Partidul nu a mai permis  evocarea  tragediei evreilor) ” Pogromurile din Basarabia” (Ed. Glob –București)  . Se mai poater discuta despre rolul unor oameni politici, ai Curții Regale, al unor oameni de cultură, artiști, înalți prelați care au înțeles că  tăcerea, politica struțului în fața unor acte de barbarie greu de imaginat nu pot fi adoptate fără a simți  că astfel oricine poate fi părtaș la crimă. Despre   Transilvania de Nord, crimele   făptuite atât împotriva evreilor, dar și împotriva românilor, despre actele de solidaritate umană manifestate de unguri și germani care nu au ajuns să se ”rinocerizeze” ( parafrazându-l pe Eugen Ionescu), vom discuta cu altă ocazie.