Evenimente marcand Ziua Holocaustului in Romania 8 octombrie 2009

Article Index

 

RRA: Parlamentul s-a întrunit astăzi în sesiune solemnă pentru comemorarea Holocaustului

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie, ora 16:09) -Parlamentul s-a întrunit astăzi în sesiune solemnă pentru comemorarea Holocaustului.

Reporter - Septimiu Roman: Președinta Camerei Deputabilor, Roberta toastase, a vorbit, între altele, despre procesul de responsabilizare care a început fabă de un episod tragic, ce se distinge de alte atrocităbi prin faptul că victimele nu erau vinovate decât de a se fi născut evrei sau romi. Deputatul Aurel Vainer, președintele Federabiei Comunităbilor Evreiești din România, a făcut un apel ca episoadele tragice ale Holocaustului să nu se mai

repete.

Aurel Vainer: Deși este știut, Holocaust înseamnă "ardere totală", în cazul evreilor din România, spre fericirea noastră, o parte însemnată din evrei am supraviepuit acelei perioade. Eu, personal, sunt un supravieţuitor, am avut atunci zece ani când a început urgia nazistă, urgia legionară. Au fost români care au ucis, care au făcut lucruri dintre cele mai urâte. Dar, în acelasi timp, nu pot să nu-mi spun cu mâna pe inimă că au fost români demni în această perioadă de mare restriște.

 

RRA: Președintele Traian Băsescu este de părere că studierea Holocaustului trebuie să facă parte din programa   de Istorie a României

RADOR (8 octombrie) - Președintele Traian Băsescu este de părere că studierea Holocaustului trebuie să facă parte din programa de Istorie a României, pentru că tara noastră are obligatia de a-și clarifica propria istorie. în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii comunitătii evreiești, șeful statului a subliniat că educarea generatiilor cu privire la cele întâmplate în perioada celui de-al doilea război mondial va mai lua timp, precizând că în prezent există manuale optionale pentru elevi atât despre Holocaust, cât și despre perioada comunistă. La această ora, la Palatul Cotroceni are loc receppia oferită de președintele Traian Băsescu cu prilejul comemorării Zilei Holocaustului în România.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - 8 octombrie, ora 19:00)

TVR 1: Parlamentului României s-a întrunit pentru comemorarea victimelor Holocaustului

RADOR * (8 octombrie) - Parlamentul României s-a întrunit, astăzi, în sesiune solemnă, pentru comemorarea victimelor Holocaustului în baza noastră. ședinţa Camerei a început cu o întârziere de două ore. La comemorare, au participat reprezentanţi ai Corpului Diplomatic acreditat la București, supravieţuitori din România și o parte din aleșii parii. în discursurile de la tribuna parlamentară, președintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a vorbit între altele despre procesul de responsabilizare care a început fabă de un episod tragic. Deputatul Aurel Vainer, președintele Federaţiei Comunităţilor Evreiești din România, a făcut un apel ca episoadele tragice ale Holocaustului să nu se mai repete. (TVR 1-8 octombrie, ora 20:31:00)

TVR 1: Președintele Traian Băsescu i-a decorat pe supravieţuitorii Holocaustului

TVR 1 (8 octombrie, ora 20:31:30) - Reporter: Ruxandra Gheorghe -

Realizator: Seară ceremonială la Cotroceni. Președintele Traian Băsescu i-a decorat pe supravieţuitorii Holocaustului. Colega mea, Ruxandra Gheorghe, se află la Palatul Cotroceni. Bună seara, Ruxandra. Ce se întâmplă acum, acolo?

Reporter: Bună seara. Potrivit cutumei, șeful statului, Traian Băsescu, oferă o receppie prilejuită de comemorarea Zilei Holocaustului în România. De altfel, întreaga activitate din această după-amiază, de la Palatul Cotroceni, a fost dedicata acestei zile importante. în urmă cu pupin timp, șeful statului a acordat decorapii supravieţuitorilor Holocaustului în semn de profund respect pentru suferinpele îndurate de evrei în lagărele de concentrare, în urmă cu șase decenii. Din 2004, anul în care statul român, autorităpile române au recunoscut, oficial, Holocaustul, statul român a decis sâ acorde importanpa cuvenită acestei zile, în semn de reconciliere istorică și cinstire a memoriei martirilor evrei, din timpul celui de-al doilea război mondial. în această seară, șeful statului și-a exprimat convingerea că România va dezvolta în continuare programe de cercetare a istoriei Holocaustului, pentru ca adevărul să fie transmis și generaţiilor următoare.

TVR 1: Memorialul victimelor Holocaustului din România a fost inaugurat la București

*

TVR 1 (8 octombrie, ora 20:28:40) -

Realizator: Memorialul victimelor Holocaustului din România a fost inaugurat, astăzi, la București. Monumentul este dedicat memoriei evreilor și romilor din România, victime ale crimelor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Ansamblul cuprinde șase lucrări: Coloana, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David și Epitaf, și o incintă memorială, toate realizate de artistul Peter Jacobi.

-: Ceremonia dublă de astăzi vorbește, pe de o parte, despre Holocaustul poporului evreu, în care au fost uciși o treime dintre membrii săi. De asemenea, întoarcerea acestor suluri de Tora în sinagogile din România simbolizează renaștere și reconstrucţie, căci în ciuda celor întâmplate în urmă cu 60 de ani, poporul lui Israel trâiește și este prezent.

-: Trecătorule, oprește-te în fapa acestui monument și aminteste-ti: mai mult decât orice, el reprezintă un apel la demnitatea memoriei. Dacă ar dispărea inamicul, în ciuda înfrângerii sale militare, ar fi învins deja în războiul său contra victimelor.

Sarina Ionescu: Momentele cele mai grele au fost să vezi zilnic cărube care adunau morpii și îi duceau spre cimitir, cadavre  fără  sicrie.   Noi  am  plecat  din  Câmpulung Moldovenesc 1800 și ne-am întors, după Transnistria, 700. Friederich Antschel: Am plecat în necunoscut, și acolo am dat de realitatea crudă: mizerie, foame, boli; așa să-1 văd pe tatăl meu că moare, că nu puteam să-1 ajut cu nimic. Trăiam să supraviepuim. Asta era viapa noastră. Dumitru Trancă:  în Transnistria,  ne-a cazat într-o vale mare acolo, nemâncapi, nebăubi și ne-a luat tot. N-am rămas decât /cu/ ce am avut pe noi. Din '42 și până în '44 am tras un chin amar.

Traian Băsescu:  România își exprimă astăzi cu demnitate conștiinpa  propriei  responsabilităţi  în  fapa  istoriei. (material difuzat și de posturile PRIMA TV, NAŢIONAL TV și ANTENA 1  RRA: Președintele Traian Băsescu este de părere câ studierea Holocaustului trebuie să facă parte din programa de istorie a României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (8 octombrie, ora 22:04:20) -Președintele Traian Băsescu este de părere că studierea Holocaustului trebuie să facâ parte din programa de istorie a României pentru că bara noastră are obligabia de a-și asuma trecutul. în timpul unui dineu organizat cu prilejul zilei Holocaustului, șeful statului a subliniat că marcarea acestei zile în România este dovada clară a asumării datoriei de a cinsti memoria victimelor.

Traian Băsescu: Toate inipiativele pe care autorităpile române le-au avut de-a lungul acestor ani în domeniul comemorării, studierii și cercetării Holocaustului sunt expresia responsabilităţii și a maturităpii societăpii românești. Institutul Naţional Elie Wiesel pentru studierea Holocaustului din România, manualul de liceu despre istoria evreilor, programele de cercetare și formare în domeniul istoriei Holocaustului și inaugurarea astăzi a Memorialului victimelor Holocaustului din România sunt pașii importanpi parcurși în spiritul adevărului istoric.

Realizator: Tot astăzi, Camera Deputaţilor a comemorat, în ședinţă solemnă, Holocaustul. Cei care au luat cuvântul au subliniat responsabilitatea care-i revine pârii noastre în a-și asuma trecutul și a lua toate măsurile pentru ca episoadele tragice să nu se mai repete.RRA: "Ziua Holocaustului"

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (8 octombrie, ora 22:07:45) -"Jurnalul de noapte" - Realizator: Simina Botar - în București, pe Cheiul Dâmboviţei, a fost inaugurat astăzi Memorialul Holocaustului. Un gest de asumare a trecutului. Mai mult decât orice, Memorialul reprezintă un apel la demnitatea memoriei. "Chiar dacă te-ai născut mai târziu, deschide-ţi memoria celei pe care ai moștenit-o de la predecesorii tăi. Vei simţi durere, dar nu îţi va fi rușine. Rușinea va aparţine numai trecutului" - spune Elie Wiesel, un supravieţuitor al Holocaustului, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, originar din Sighet, în mesajul transmis astăzi. Comisia Internaţională privind studierea Holocaustului în România, Comisia Wiesel, înfiinţată la iniţiativa fostului președinte al ţării, Ion Iliescu, a recomandat ridicarea unui Memorial al Holocaustului în România și a unui Muzeu. Memorialul Holocaustului din București este un complex cultural format din cinci elemente care simbolizează Coloana, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David, Epitaf. 0 imagine sonoră emopionantă din ceremonia de inaugurare. *

Maia Morgenstern:  "Ridicaţi apă    stingem ăst  foc,  oprim prăpădul cu sângele nostru', nu staţi așa, fraţilor, cu mâinile în sân  și de-o parte,  nu staţi așa,  fraţilor, stingeţi focul, căci târgul ne arde!"

Reporter: Rugăciunea de Kadish în memoria morţilor, conform tradiţiei mozaice, a fost rostită astăzi de actriţa Maia Morgenstern,  lângă  urna  cu  pământ  adunat  din  gropile comune, în care au fost aruncapi evreii români în cel de-Al Doilea Război Mondial. "și Cain s-a ridicat asupra fratelui său, Abel,  și l-a omorât" - asta spune și Biblia, asta spune și Tora. Istoria omenirii a început cu o crimă, cu un fratricid. De atunci, povestea  se  repetă mereu.  Un exemplu este Holocaustul.

Marele rabin Menachem Hacohen:

Menachem Hacohen: Povestea nu ne explică de ce și pentru ce l-a ucis Cain pe fratele său Abel, însă învăţăm un lucru important: primul copil născut pe lume, Cain, își ucide pe fratele său, Abel,  fără nici un motiv; iar după această crimă  cumplită,  Dumnezeu îl  întreabă pe ucigașul  Cain: "Unde este Abel, fratele tău?"și i-a  răspuns Cain: "Nu știu, sunt eu oare păzitorul fratelui meu?". Reporter: Oricare religie spune că fiecare dintre noi este păzitorul  celuilalt,  a  semenilor,  iar  odată  o  crimă înfăptuită, ea devine și mai gravă dacă este trecută sub uitare. Marele rabin Menachem Hacohen:

Menachem Hacohen: Obligaţia oamenilor este să descopere răul, să scoată la iveală semnul de pe fruntea lui Cain și să lupte cu acesta, înainte ca el să poată înclina balanţa către facerea de rău. Răul are mai multe feţe. Uneori, este vorba despre napionalism, alteori el se arată sub formă de rasism, xenofobie, fascism, comunism totalitar. Răul se ascunde în spatele unei feţe inocente, a unei feţe care neagă crima și Holocaustul și care parcă vorbește cu cuvintele aparent nevinovate ale lui Cain: "Nu știu, sunt eu oare păzitorul fratelui meu?".

Realizator: A transmis Carmen Gavrilă.  "A evoca tragedia Holocaustului este întotdeauna cutremurător, nimic nu poate fi mai absurd, mai inuman, mai iraţional decât suferinţa și moartea celor care au fost prigoniţi, deportaţi și uciși pentru că erau evrei sau romi. Niciodată respectul nostru, al  celor  care  trăim  astăzi  în  societăţi  libere  și democratice,  nu  se  va  putea  ridica  la  înălţimea  și intensitatea  suferinţei  și  nevinovăţiei  lor"  -  a  spus actualul  președinte  al  României,  Traian  Băsescu,  la inaugurarea  Memorialului  Holocaustului.  După-amiază,  la Parlament,  s-a desfășurat o sesiune comună a celor două Camere, o sesiune solemnă de comemorare a Holocaustului. Reporter: Principalul mesaj al vorbitorilor a fost că bara noastră  trebuie  să-și  asume  trecutul  și    ia  toate măsurile institubionale, legislative, educative, pentru ca episoadele tragice ale Holocaustului să nu se mai repete. Deputatul    Aurel    Vainer,    președintele    Federaţiei Comunităpilor  Evreiești  din  România  a  vorbit  despre tragediile umane petrecute în ţara noastră, dar și despre românii demni care i-au ajutat pe evrei cu mari riscuri. Aurel Vainer: Eu îmi fac o datorie de onoare să mulţumesc acestor români care au fost atunci alături de noi. Reporter: Istoria evreilor și a romilor în ceea ce privește persecupiile  și  tragediile a  fost asemănătoare până  în 1945, a atras atenţia deputatul Nicolae Păun.

Nicolae Păun: Vreau să spun că drumurile noastre s-au despărţit, etnicii evrei au fost ajutaţi pe bună dreptate și trebuie ajutaţi în continuare ca să renască, să poată să-și crească copiii în liniște și în siguranţă, în vreme ce noi... și ce dacă!

Reporter: Ambasadorul Israelului la București, Oren David, a spus că ședinţa solemnă înseamnă comemorarea victimelor Holocaustului, dar și o promisiune făcută, aceea de a nu uita niciodată, el a subliniat:

Oren David: Este obligabia noastră, atât pentru victime cât și pentru generaţiile care vin.

Reporter: Ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein,  a vorbit ca evreu român american. Familia sa a emigrat din Brăila cu mulţi ani în urmă. Mark Gitenstein: Pentru mine este un moment al descoperirii de sine, și poporul român se autodescoperă, iar acest lucru presupune curaj și hotărâre.

Reporter:  "Memorialul  victimelor  Holocaustului  inaugurat astăzi reprezintă o separare de rău, în forma negării și a uitării"  -  a afirmat,  din partea grupului  PD-L,  Teodor Paleologu.

Teodor  Paleologu:  Acest  Memorial  trebuie  să  iradieze această memorie reparatorie.

Reporter:  Deputatul PSD, Victor Surdu,  a vorbit în nume personal.

Victor Surdu: Mă alături cuvintelor de regret, de asumare a istoriei și cuvintelor de speranpă că această nenorocire, această cruzime fără margini care s-a întâmplat în istoria Europei și din păcate și a neamului meu românesc să nu se mai repete vreodată.

Reporter:  La  nevoia  imperioasă  de  aducere  aminte  s-a referit și deputatul liberal Călin Popescu Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu: Uitarea nu poate fi o opţiune. Reporter: Din partea UDMR a vorbit deputatul Iosif Koto. Iosif Koto: Mă înclin în numele comunităţii mele, în faţa amintirii martirilor, în speranţa că împreună vom construi o Europă tolerantă,  bazată pe o ideologie umanistă.

Realizator: A transmis Septimiu Roman. în cursul serii, la Palatul Cotroceni, a avut loc o ceremonie găzduită de președintele României, Traian Băsescu, care anunba că speră ca în curând, în curicula de istorie din școli să fie cuprins și un modul privind Holocaustul.