Evenimente marcand Ziua Holocaustului in Romania 8 octombrie 2009

Article Index

Ședinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2009

Alocuţiunea Deputatului Aurel Vainer consacrată comemorării Holocaustului

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi deputate şi deputaţi,

Onorată audienţă,

Distinşi membri ai Corpului diplomatic prezent la Bucureşti, care participaţi la această sesiune solemnă,

În numele meu şi al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, vă mulţumesc tuturor pentru participarea la acest moment extrem de important pentru istoria României, a evreilor şi, practic, a umanităţii. Daţi-mi voie să spun mai întâi că, de fapt, noi comemorăm pe cei care au pierit în Holocaust, dar, de fapt, ne aducem aminte de pagini foarte dureroase din istoria Europei şi a României, evident, care au însemnat tragedii umane până la moarte.

Trebuie să spunem că acest Holocaust este un cuvânt care se potriveşte şi în cazul României. Deşi este ştiut că Holocaust înseamnă ardere totală, în cazul evreilor din România, spre fericirea noastră, o parte însemnată din evrei au supravieţuit acelei perioade.

Eu, personal, sunt un supravieţuitor. Aveam atunci zece ani când a început urgia nazistă, urgia legionară, şi când au început toate restricţiile posibile împotriva evreilor. Şi de aceea spun: Holocaust a fost în România. Din păcate, au fost români care au ucis, care au făcut lucruri dintre cele mai urâte. Dar, în acelaşi timp, nu pot să nu-mi spun cu mâna pe inimă că au fost români demni în această perioadă de mare restrişte, de tragedie umană, care au ajutat, care s-au manifestat în favoarea evreilor cu cele mai diferite categorii. Dacă vă amintiţi, anul trecut, am împrăştiat în sală o carte denumită "Demnitate în vremuri de restrişte", în care am vrut să arătăm, în primul rând, existenţa Holocaustului în România, dar şi să marcăm, să dăm informaţii, să punem în circulaţie cifre, oameni, personalităţi, care au încercat să uşureze soarta evreilor cu mari riscuri personale şi familiale.

Eu îmi fac o datorie de onoare să mulţumesc acestor români care au fost atunci alături de noi, aşa cum mulţumesc autorităţilor româneşti, care din 2004 încoace, au luat în analiză şi şi-au însuşit concluziile raportului Comisiei de studierea Holocaustului în România, Comisia Elie Wiesel.

Se recunoaşte de către statul român existenţa a numeroase victime evreieşti şi din populaţia romă care au suferit în multe feluri tragedia acestei perioade. Sigur, vinovaţii nu mai sunt printre noi, au fost cei care au constituit mişcarea legionară, regimul Antonescu şi aşa mai departe.

Pot să spun însă că, pentru a înţelege bine tragedia noastră, nu trebuie să ne limităm numai la morţi, la cei ucişi, la cei care au pierit de foame, de mizerie, de lipsă de igienă, de cele mai cumplite boli, în Transnistria mai cu seamă, dar să ne reamintim că din 1938 încoace, în România au apărut măsuri de discriminare antievreieşti, treptat, treptat, ele au crescut, sunt multe, n-aş vrea să vă reţin atenţia, dar aş spune numai că în anii aceia pentru un evreu, un copil de evreu, cum am fost eu, de pildă, să te duci să iei pâinea pe cartelă, numai o treime din raţia celuilalt copil neevreu, însemna ceva. Sunt multe altele: excluderea din şcoli, excluderea din profesiuni liberale, excluderea din economie şi foarte, foarte multe.  Ce este de reţinut însă? Că soarta noastră era pecetluită. Au existat programe, planuri, cu meticulozitatea nazistă, făcute pentru ca toţi evreii din România să ia calea deportărilor în lagărele de concentrare, la camerele de gazare şi aşa mai departe.  Şansa noastră istorică a fost că, din 1942, cursul războiului a luat o altă evoluţie, iar măsurile de deportare s-au oprit. Nu uitaţi însă că am avut pogromuri, am avut în 1940, pogromul de la Dorohoi, am avut în 1941, ianuarie, pogromul de la Bucureşti, am avut în iunie 1941, pogromul de la Iaşi şi un pogrom mai mic, de mai mici proporţii, la Galaţi şi ceva la Ploieşti. Astea au fost victime omeneşti. Aş aminti doar că, la Iaşi, au pierit 13 mii de evrei, fie împuşcaţi în faţa chesturii poliţiei, sau duşi cu trenurile morţii, dintre care foarte puţini s-au întors.  Aş dori să închei şi să explic doar această idee că Holocaustul în România a însemnat un proces care a mers crescendo, dar care, spre marea fericire a multora dintre noi, s-a schimbat începând din 1942, fără însă să se ridice restricţiile antievreieşti.

Trecem însă la pagini mai de actualitate. Şi aş dori să mulţumesc tuturor autorităţilor române, celor trei preşedinţi ai României care au început procesul de asumare: Preşedintele Ion Iliescu, Preşedintele Emil Constantinescu şi Preşedintele Traian Băsescu.  Astăzi, pentru noi, evreii din România şi sper şi pentru romi, am trăit un moment cu totul şi cu totul de excepţie: s-a inaugurat Memorialul Holocaustului din România la Bucureşti. Vă recomand, atunci când veţi avea timp, mergeţi să vedeţi, apropiaţi-vă de această pagină de istorie, nu frumoasă, a poporului român, foarte tragică pentru poporul evreu, şi veţi vedea, veţi simţi şi răspunderea şi mai ales veţi învăţa mai bine lecţia istoriei. Lecţia istoriei e simplă: Holocaustul nu este un lucru care s-a întâmplat doar evreilor, în forma în care a fost, dar se poate întâmpla oricând, oriunde, şi cu alţii. Şi lecţia istoriei este să nu permitem niciodată să se mai repete aceste tragedii ale istoriei umanităţii.  Este un mesaj care vi-l adresez şi vă rog şi pe dumneavoastră, în calitate de români, de colegi ai mei de Parlament, militaţi pentru înlăturarea acestor racile ale societăţii care sunt: xenofobia, antisemitismul, rasismul, propovăduirea teoriilor şi curentelor legionare antisemite. Nu mă opresc decât la faptul că, din păcate, în România de azi se mai întâmplă incidente de tip antisemit. Aş aminti doar faptul că, exact acum un an, cimitirul Giurgiului din Bucureşti a fost vandalizat, 131 de morminte au fost distruse, deci 131 de oameni au trăit a doua oară moartea.

Din păcate, reacţia autorităţilor nu este cea dorită. Şi aş dori să dau o notă, dacă-mi permiteţi să spun aşa, o apreciere foarte bună pentru Parlamentul României care, de mai mulţi ani, a început procesul de asumare, prin recunoaşterea în diferite forme a celor întâmplate, prin acordarea unor indemnizaţii supravieţuitorilor Holocaustului, cum s-a făcut şi cu acei români care au murit în închisorile comuniste, deţinuţii politici de atunci. Acum am să am rugămintea să fiţi de acord cu un proiect de lege, elaborat împreună cu doi colegi de la minorităţi, să-l susţinem, să mărim această indemnizaţie ca să nu mai avem o discriminare. În prezent, este o discriminare faţă de deţinuţii politici la nivelul indemnizaţiei.

N-am vrut să ating acest subiect, dar m-a luat gura pe dinainte. Mă scuzaţi!

Mai e o vorbă, şi anume să continuăm să fim un factor favorizant pe plan legislativ pentru tot ceea ce înseamnă combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi negaţionalismului Holocaustului. Nu pot să nu amintesc măsurile care s-au luat în timp. În învăţământul românesc se predau lecţii despre Holocaust. Este un lucru extraordinar: copiii încep să înţeleagă şi ceea ce sperăm să nu se mai întâmple.

Deci, mesajul meu final este cam aşa: vă mulţumesc că aţi venit, vă mulţumesc că sunteţi cu noi aici, şi sper într-adevăr că veţi fi militanţi activi ai ideii ca nimic să nu se mai întâmple niciunde şi nicicum de acest gen, de ceea ce a însemnat Holocaustul pentru Europa şi pentru România.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie. (Aplauze.)

 





TVR 1: Ediţie specială - "Ziua Holocaustului"

TVR 1 (8 octombrie, ora 21:12:22) - Ediţie specială -Realizatori: Luca Niculescu (1) şi Oana Popescu (2) -

Realizator 2: Pe 9 octombrie, România marchează "Ziua Holocaustului", în amintirea evreilor şi a romilor ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial. Astăzi, la Bucureşti, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului în România. La TVR 1 vă propunem într-o "Ediţie specială", o discuţie despre un episod dramatic din istorie, despre supravieţuire şi responsabilitate.

Realizator 1: Invitaţi în această seară sunt domnii Liviu Beris, preşedinte al Asociaţiei Evreilor Români supravieţuitori ai Holocaustului, Radu Ioanid, directorul Programului Arhivelor Internaţionale din Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington şi Alexandru Florian, director executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România - Elie Wiesel.

Realizator 2: Urmărim filmul evenimentelor de astăzi şi revenim în studio.

Realizator 1: Momente foarte emoţionante la ceremonia din această dimineaţă. Domnule Beris, dvs. sunteţi unul dintre supravieţuitorii Holocaustului, ce a însemnat pentru dvs., ce semnificaţie are pentru dvs. inaugurarea acestui memorial?

Liviu Beris: Pentru mine, şi sper că nu numai pentru mine, semnificaţia constă în mesajul pe care-l poate transmite acest memorial, în sensul că distrugerea unui om sau a unui grup de oameni are consecinţe asupra tuturor celor din jur. Orice grup, orice grup de oameni poate cădea victimă unei asemenea situaţii. Este vorba de faptul că nu mai ai responsabilitatea individuală a faptelor, că se transpune totul într-o responsabilitate colectivă, pe baza unor principii de vinovăţie colectivă, şi un memorial care aduce aminte despre o asemenea situaţie poate induce o stare de analiză a modului în care ne comportăm unul faţă de celălalt şi poate determina un altfel de comportament.

Realizator 2: Domnule Radu Ioanid, să vorbim puţin despre semnificaţia  Holocaustului,  este  momentul  s-o  facem  în această zi.

Radu Ioanid: A fost o mare tragedie, una din cele mai mari tragedii, dacă nu cea mai mare tragedie a secolului XX. Din păcate, ne-am obişnuit poate prea uşor în acest domeniu din motive şi istorice cu clişee. N-a fost vorba numai de Germania, a fost vorba de un întreg continent. Evreii au fost vânaţi şi distruşi la scara unui întreg continent numai pentru că ei erau evrei. Sigur că Germania nazistă a avut un rol preponderent în această acţiune, dar nu este vorba numai de această ţară, e vorba de o acţiune continentală, până şi ţări neutre, cum ar fi Suedia sau Elveţia, au avut partea lor de responsabilitate în a nu acţiona. Până şi o ţară ca Statele Unite a avut responsabilitatea ei în a nu ajuta pe evrei şi ne-evrei care au fost persecutaţi de Germania nazistă. Deci discutăm despre un fenomen global.

Realizator 2 : Dar să încercăm să aflăm, domnule Alexandru Florian. Secolul trecut şi, din păcate, şi secolul acesta, a cunoscut forme de exterminare în masă. Care este unicitatea Holocaustului?

Alexandru Florian: Unicitatea Holocaustului constă în câteva elemente care au făcut ca genocidul comunităţii evreilor din Europa să îmbrace o serie de aspecte care nu s-au mai întâlnit nici în genocidurile care au avut loc înainte, nici în ceea ce a urmat pe alte continente după 1945. Şi elementul, sau aspectul cel mai important, este faptul că această politică de exterminare, sau această acţiune de exterminare, de fapt, a avut un caracter statal. Ea a avut un caracter premeditat şi organizat, este vorba de o politică de stat a unei puteri totalitare, a Germaniei naziste sau a unor colaboratori sau ţări aliate cu Germania nazistă, care au conceput, au gândit un plan, au avut un proiect de a extermina un grup de populaţie, indiferent de faptul dacă erau bărbaţi, femei sau copii, un grup de populaţie civilă, neimplicată viaţa politică, care nu avea un raport de confruntare politică cu statul respectiv şi care a fost exterminat pentru simplul criteriu că reprezentau sau erau altceva, pe baza unor criterii absolut arbitrare. Este vorba de criteriile rasiale sau cele etnice. Pe de altă parte, un alt aspect important este că această exterminare a îmbrăcat caracterul societăţii moderne din acea vreme, a societăţii indutrializate şi tehnica - este pentru prima dată cred în istoria omenirii când tehnica a fost folosită pentru a se omora în masă în condiţii şi în ritmuri extrem de rapide. Gândiţi-vă că, practic, în decurs de aproape doi ani 6 milioane de evrei şi-au pierdut viaţa pe continentul Europei.

Realizator 1: Există ţări în Europa care nu au o responsabilitate în Holocaust? Există ţări care au scăpat?

Alexandru Florian: Există, în primul rând, ţările care erau neutre în perioada celui de-al doilea război mondial şi există ţările care au făcut parte din tabăra cealaltă, puterea aliaţilor. Restul, într-o formă sau alta, direct sau indirect, cei care au fost aliaţi sau au colaborat cu Germania nazistă, deci statele sau guvernele respective au fost implicate în Holocaustul evreilor din Europa. în România, care a fost o ţară care a colaborat cu Germania nazistă, deci nu a avut un tratat de alianţă dar a colaborat cu Germania nazistă, pe baza cercetărilor care s-au făcut, în special, după 1990 şi începând s-a acţionat după. ..la sfârşitul anilor '90, pe baza documentelor de arhivă care s-au găsit se poate argumenta, deci există argumente documentare extrem de solide care dovedesc responsabilitatea directă a Guvernului României din acea epocă, respectiv a Guvernului Mareşalului Antonescu, în tragedia evreilor din România şi teritoriile pe care România le-a administrat, începând cu vara anului 1941.

Realizator 2: De ce, domnule Radu Ioanid, avem astăzi, iată, o comemorare a Holocaustului în România pe 9 octombrie, dar în alte ţări se comemorează la date diferite. Puteţi să ne explicaţi care este motivul ?

Radu Ioanid: Bineînţeles. în primul rând, fiecare ţară îşi alege comemorarea Holocaustului în funcţie de situaţia specifică din timpul celui de-al doilea război mondial. Unele ţări aleg eliberarea Auschwitz-ului, dacă marea majoritate a populaţiei din ţara respectivă a fost exterminată în acel lagăr. Dar una dintre tragediile majore ale Holocaustului în România a fost la această dată, de 9 octombrie, sau în jurul datei de 9 octombrie 1941, când aproape 150 de mii de evrei din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în Transnistria. Deci a fost cel mai mare proces de deportare a unor evrei cetăţeni români din istoria celui de-al doilea război mondial.

Realizator 2: Practic, ce s-a întâmplat atunci?

Radu Ioanid: Deci, după cum ştiţi, la 22 iunie a început, din punctul de vedere al României, al doilea război mondial. Şi foarte repede, zeci de mii de evrei din Basarabia şi Bucovina, în special, dar nu numai - şi din Moldova de nord, în special, la Iaşi - au fost omorâţi de trupe germane, de trupe române care acţionau împreună sau separat în zonele respective. Este vorba de aproximativ 50.000 de evrei. Restul, cam 150.000, au fost internaţi în lagăre de tranzit şi ghetouri, de unde, la începutul lunii octombrie 1941 - ,şi domnul Beriş este una din persoanele afectate de acest val de deportări care a urmat la o proporţie mult mai mică în 1942 - au fost deportaţi pe jos sau cu trenul în Transnistria. Doi ani mai târziu, numai 50.000 erau în viaţă, asta ca să vă daţi seama, din aceşti 150.000 deci avem o pierdere de 66%.

Realizator 1: înainte de a vorbi despre deportări - pentru că avem un capitol întreg în care îl vom ruga pe domnul Beris să ne spună prin ce a trecut atunci - aş dori să clarificăm puţin lexicul. Termenul de "holocaust" se aplică numai în ceea ce îi priveşte pe evrei, sau este valabil şi pentru alte grupuri etnice, pentru romi, de exemplu, sau pentru, nu ştiu, au existat alte minorităţi care au fost persecutate?

Alexandru Florian: înainte de a vă răspunde, aş adăuga că România a stabilit ziua de 9 octombrie ca zi de comemorare a victimelor Holocaustului din România, în urmă nu cu mulţi ani,  şi anume în 2004 şi,  în afară de aceasta, pe plan mondial,  Organizaţia Naţiunilor  Unite  a  stabilit  ca  Zi internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului data de 27 ianuarie, când a avut loc eliberarea lagărului de la Auschwitz. în ceea ce priveşte definiţia Holocastului, sau ceea ce se înţelege,  ce înţeleg istoricii şi cercetătorii perioadei respective, am să menţionez două aspecte. Pe de-o parte, Holocaustul se referă la acea perioadă din istoria Europei în care rasismul sau discriminarea unor grupuri etnice sau rasiale devine politică de stat şi culminează cu exterminarea, fie în lagăre de concentrare, fie prin ceea ce a menţionat  domnul  Beris  azi  dimineaţă,  la  inaugurarea memorialului,  prin condiţii de viaţă extrem de grele  şi nepăsarea autorităţilor, şi astfel se ajunge că prin foame, frig, boală un număr foarte mare de indivizi îşi pierd viaţa. Dar, până la această dramă umană extrem de gravă, Holocaustul a început atunci când s-au elaborat, s-au dat în societate primele legi care au început să scoată evreul din societate, l-au făcut practic cetăţean de rangul al doilea. în ceea ce priveşte conţinutul, dacă numai evreii, dacă numai suferinţa evreilor  defineşte  sau  ilustrează acest  concept,  am să menţionez    există  un  sens  larg  al  conceptului  de "Holocaust" care, în limba franceză, se foloseşte sau este înlocuit cu termenul de "şoah" şi el are în vedere,  în primul  rând,  victimele evreieşti  sau populaţia evreiască pentru că a reprezentat principala ţintă a acestui proces de exterminare şi, în acelaşi timp, alături de evrei, au fost victime "roma", "populaţia roma" sau "sinti", de fapt populaţia roma din Germania. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi, sau cei care au reprezentat, au fost oponenţii regimurilor naziste sau fasciste. Este vorba, în principal, de acei activişti ai partidelor de stânga, a partidelor comunist sau social-democrat. Şi în aceeaşi în această categorie intră şi slavii, de care Hitler, dacă ar fi reuşit să-şi consolideze puterea în Europa, ar fi vrut să se descotoresească.

Realizator 2: Despre acele timpuri dramatice, avem unele mărturii, culese ditnr-un serial din arhiva Televiziunii Române. Se numeşte "Minorităţi sub trei dictaturi", seria I, realizat de regizorul Cristian Hagiculea. Să le urmărim.

(reportaj)

Iancu Tucarrman: Erau vagoane de vite, de marfă, de vite, şi ne împingea câte unul, doi, câţi urcam şi număra. Şi unul cu o bâtă tot dădea la fund şi ne urca: "Hai, urcaţi, jidani împuţiţi" sau cum s-au mai folosit o serie întreagă de termeni din ăştia, jignitori. Şi eu, cum m-am urcat, nu ţiu minte exact al câtelea eram, dar în momentul când au spus "137, închideţi".

Leonard Zăicescu: Traseul ăsta, Iaşi - /.../ , în mod normal se parcurge în jumătate de oră cu trenul, poate mai puţin. Atunci, noi am făcut ore şi ore-n şir.

Andrei Călăraşu: Şi vă rog să mă scuzaţi, peste un sfert de oră, a început fiecare să strige: "Apă, apă, mor, mor" şi au început să bea urina de la fiecare.../.../ şi mureau. Murea unul, murea al doilea, mormane de cadavre care începeau să miroasă în tot vagonul ăla şi te sfâşiau.

Iancu Tucarman: întâi stăteam în picioare, că nu aveam. . . 137 de oameni nu puteam, nu aveam cum să ne aşezăm, după aceea ne-am aşezat comod, au început oamenii să moară şi stăteam pe ei.

Leizer Finkelstein: Şi vedeai cum cad oamenii ca muştele,

ca muştele. Şi noi ăştia care mai eram în viaţă , ca să facem un pic de loc, ceva de... ce, vă spun, e ceva de groază. Să luăm cadavrele, le-am pus la capătul vagonului, am făcut un fel de bancă, ca să ăştia care nu mai puteau să steie în picioare, pentru că, dacă cădeai jos, mort erai. Cădea altul peste tine şi nu aveai puterea să. . .

Marcel Fischer: Fratele meu, care era şi el un copil mic, mă pălmuia pe mine să fiu în viaţă, asta era metoda. Trebuia să te baţi cu cineva ca să nu adormi, că dacă aţipeai te acoperea alt cadavru.

Realizator 1: Domnule Beriş, dvs. sunteţi unul dintre cei care au trecut prin aceste experienţe cumplite, cum aţi supravieţuit, cum aţi reuşit?

Liviu Beriş: Da, uneori mă întreb şi eu. în momentul când am fost deportat aveam nici 14 ani împliniţi. Sigur că şi asta a contat.

Realizator 2: Unde locuiaţi dvs.?

Liviu Beriş: Noi, familia mea a locuit într-o localitate Herţa care a fost ocupată de sovietici. în momentul când au intrat în această localitate care, în mod normal, nu făcea parte din Bucovina şi, totuşi, din cauza creionului lui Molotov, că a fost ceva mai gros, a intrat sub jurisdicţia sovietică, am petrecut un an sub ocupaţie sovietică. Când au intrat trupele la noi, trupele române...e interesant de văzut şi alt aspect, de exemplu, în momentul când am avut ocupaţia sovietică toţi cei care erau ceva mai înstăriţi erau consideraţi burjui, burghezi, cheaburi ş.a.m.d. "Pasport" era actul de identitate. Cei care erau ceva mai înstăriţi aveau un număr, 39. S-a aflat după aceea că asta era semnul deportării în Siberia.

Realizator 1: Deci, dacă aveai 39, te deporta în Siberia.

Liviu Beriş: Erai prevăzut pentru deportare.

Realizator 1: Iar apoi a venit armata română, care trebuia să vă elibereze pe toţi.

Liviu Beris: Doriţi să vă spun că, dintre cei care am avut acest semn, au fost şi părinţii mei.

Realizator 2: Dar acesta era /.../ pentru clasa socială şi pentru. . .

Liviu Beris: Da. Şi, chiar datorită acestui fapt, şi în şcoală s-a instituit un sistem în care copii îmi strigau chiar "fiu de burjui" ş.a.m.d. Ei, în momentul când sigur s-a naţionalizat totul, foarte rapid, nu, aşa, treptat, doresc să vă spun că într-un an totul era, colectivizare, totul făcut, era totul aranjat era. Şi în ziua de 13, sau 15 iunie, au avut loc primele deportări. Noi am scăpat de prima deportare. Pe 22 iunie a început războiul.

Realizator 1: Deci prima deportare în Siberia.

Liviu Beris: în Siberia.

Realizator 1: De către sovietici.

Liviu Beriş: Deci, ce vreau să vă spun este că au fost deportate din Herţa 39 de familii. Din cele 39 de familii 38 de familii au fost familii de evrei. 0 singură familie a fost de români. Noi am scăpat, nu vreau să vă spun tot modul în care s-a făcut deportarea, dar vreau să vă spun că pe 22 iunie, deci peste o săptămână, a început războiul. Noi eram chiar pe graniţă. Pe 5 iulie, trupele române au fost chiar la marginea Herţei. Şi atunci tata mă ia de mână şi îmi spune "hai să mergem să-i întâmpinam pe ai noştri, am scăpat de deportarea în Siberia". Şi ne-am dus. Pe drum am fost vreo 10 evrei adunaţi şi vreo 20 de români. Am ajuns în faţa trupelor, era o căldură teribilă, 5 iulie 1941, şi un căpitan încruntat, în loc de bună ziua întreabă "care sunt jidani între voi?"; să treacă la o parte". Şi ne indică o margine de şanţ. După ce eram acolo, la marginea şanţului - nu ştiu, nu-mi reamintesc exact toate lucrurile - sigur că ce îmi reamintesc sunt armele îndreptate spre noi. Şi atunci, unul din grupul de români, dându-şi seama despre ce este vorba, s-a aruncat în faţa armelor, a început să-şi facă cruce şi să strige: "Dle căpitan, ce faceţi? Oamenii ăştia au suferit de-a valma cu noi!" Şi a mai venit şi încă un român şi încă, din grupul respectiv, încât căpitanul n-a mai putut da ordin de execuţie. Ăsta a fost primul contact, dacă vreţi, şi primul moment în care, de fapt, am scăpat cu viaţă. M-aţi întrebat cum. Ăsta a fost unul. După două zile de la intrarea trupelor române, toţi evreii din localitatea noastră au fost închişi în sinagogi şi în două pivniţe, după care, nu ştiu, vreo doi indivizi, care s-au instituit într-un fel de autoritate provizorie, împreună cu jandarmii români, au alcătuit liste şi au fost scoşi din aceste sinagogi oameni fără nici un criteriu. Vă spun că până şi o familie cu copii, aşa, au fost duşi şi au fost executaţi fără nici un fel de judecată. . .

Realizator 1: Ştiaţi pentru ce motiv erau executaţi?

Liviu Beriş: Nici un fel de motive. Pur şi simplu, poate că vreun cârciumar nu i-a dat de băut lăutarului Popescu Constantin, care era din cei care au venit să-i şi recunoască la listă. Erau.... ş.a.m.d.

Realizator 1: Şi apoi dvs. aţi deportat împreună cu întreaga familie, nu?

Liviu Beris: Da, după aceea am fost deportaţi, deci după ce au fost executaţi vreo 132 de oameni, am fost eliberaţi din aceste sinagogi. Am mai stat vreo trei săptămâni în Herţa, dar ceea ce a fost foarte interesant a fost modificarea psihologiei oamenilor din jur. Ştiţi, când am ieşit după aceea din sinagogi, vecinii nu mai erau vecini. Foarte interesantă modificarea de psihologie a masei.

Realizator 2: Vom reveni la povestea dvs. Am văzut mai devreme, dle Alexandru Florian, mărturii din trenul morţii, l-am ascultat pe dl Liviu Beriş cu povestea dumnealui, o parte din poveste. întrebarea este dacă martori care să nu fie din cadrul populaţiei evreieşti au existat? Sunteţi cercetător, Dacă mai vin acum să depună mărturie?

Alexandru Florian: Martori au existat întotdeauna.

Realizator 2: Dar ei vin şi spun ce s-a întâmplat?

Alexandru Florian: Pe unii dintre ei i-a invocat dl Beris, acuma, când a relatat ce s-a întâmplat cu relaţiile dintre vecini, dintre evrei şi români după ce evreii au ieşit din sinagogă. în ceea ce priveşte cercetarea istorică a Holocaustului din România, ea a debutat foarte târziu. Practic, noi nu am reuşit la institutul nostru, la Institutul Elie Wiesel să găsim martori, adică oameni care au văzut ceea ce s-a întâmplat şi să vină să povestească, să relateze.

Radu Ioanid: Dacă îmi permiteţi. . .

Realizator 2: Vă rog. Urmează, totuşi, asta vroiam să spun, am găsit o mărturie în filmul lui Cristian Hadgiculea, pe care o vom urmări. Dar, vă rog, înainte...

Radu Ioanid: Vroiam să vă spun că muzeul nostru are un program de intervievare a martorilor, şi nu numai muzeul nostru, există un preot catolic francez, pe care îl cheamă Pere Dubois, care intervievează martorii în Ucraina. Şi, după cum ştiţi, o parte din Ucraina, Transnistria, a fost ocupată de România. Ei bine, în special în generaţia tânără, copiii, tineri, adolescenţi care aveau 11- 3 ani, mai mult femei, şi mai mult, pentru că bărbaţii erau pe front, se găsesc martori care au asistat la execuţiile de populaţie civilă, fie ei evrei români, fie ei evrei ucraineni. Deci martori există şi mărturii există.

Realizator 2: Poate este şi puţin cam târziu. Sigur că toţi cei care atunci erau la o anumită vârstă acum au o altă vârstă, dar noi vă invităm să-1 urmăriţi pe Petre Butucea, din Chişinău, un martor ocular.

Petre Butucea: Pe /cine/ cunosc eu bine, jidanii, evreii, cum se spune? Ţin minte, în Chişinău era un lagăr, lagărul nr.l, plin cu jidani. Erau căsuţe făcute din lemn şi acolo mama dădea lapte, ne duceam şi ele nu puteau să dea peste gard lapte, dar ne punea pe noi. Ni s-a dat aşa putinţă că am văzut cu ochii mei cum se îngroapă oamenii vii. Păşteam vitele în pădurea aceasta, de vreo jumătate de kilometru, mai sus. Acolo este un deal.  Noi,  ca copiii, zăpuiam coarjă de tei, făceam schiuri şi ne dădeam pe iarbă. în tot timpul noi acolo ne jucam. în timpul ista, după masă o fost, văd doi soldaţi, vorbeau în limba germană. "Gut, gut", am înţeles şi ne-o fugărit de acolo. Noi nu am priceput şi /.../, ne-am suit repede într-un copac mai îndepărtat. în timpul ista au sosit o căruţă cu lopeţi şi, din urmă, vreo 20 de băietani. Undeva la 25, 20 de ani, erau civili, nu erau soldaţi. Aceiaşi soldaţi care au venit înainte le-o măsurat şi le-o arătat unde să sape. Au săpat un tranşeu de vreo 200-250 de metri poate au fost, adâncimea lui, nu era mai adâncă de vreo 60 de /centimetri/. După aia, am auzit lătrat de câini, "Ham, ham, ham". Nu am înţeles ce /pătăranie/. Eu am ieşit la marginea pădurii când, mi-am aruncat ochii. Pe un drum, de câmp, venea o coloană cu nărod; doi călăreţi de o parte şi doi pe o parte, unul înainte şi unul în urmă, cu câini nemţeşti de frânghie, ei călare. Dar câinii pe jos, îi duceau de frânghie, de sus, de pe cai. Era o parte mare de femei şi copii. Care erau copiii de la şapte la opt ani aşa, i-a legat şi pe dânşii. Care erau copiii /ori mai mic îl lua în braţe/, ori îl ţineau de mână. Şi, în momentul dat, s-a auzit o zarvă de mitralieră. Au prins a cădea, dar care cădea, pe care îl pălea, copiii, jumătate, au rămas vii. După ce au căzut toţi, cu lopata i-o împins şi pe copii acolo, care şi cum o putut, ca unul peste altul, alături. Ei, acela era îngustişor, nu era şanţul ăla mare.

Gheorghe Butucea: Erau soldaţi, soldaţi din armată, erau români atunci, ei veniseră aici.

Petru Butucea: Germanii, care i-au adus, dar pe aceia noi nu i-am văzut, când au împuşcat noi am fugit de acolo.

Realizator 2: Unul dintre fraţi a spus că erau români aceia care i-au adus, celălalt frate a spus că erau germani. Care era atitudinea populaţiei româneşti din acea zonă, în acea vreme? Vorbeaţi mai devreme că vecinii nu mai erau vecini, dar erau şi altfel de oameni sau doar aceştia?

Liviu Beriş: Da, vă spun că în momentul în care am ieşit din sinagogi nu ne-am mai recunoscut vecinii. într-adevăr, am găsit şi casele vandalizate, nu ştiu ce s-a căutat, jefuite, ce li s-a spus, modul în care au fost manipulaţi, dar faptul este fapt, că modul în care s-au comportat era cu totul diferit. Aş vrea să vă spun că un prieten de-al tatălui meu, în momentul în care tata i s-a adresat, i-a întors spatele, ceea ce şi acum mi-a rămas în memorie./ap/ Doresc să vă spun că lucrurile, dacă este să le judecăm, îţi poţi da seama cât de uşor pot fi manipulaţi oamenii prin prisma rezultatelor pe care le-am văzut după câteva zile, atunci, copil fiind şi reţinând toate faptele. M-a bucurat, într-un fel, că aţi scos din arhiva dumneavoastră, a Televiziunii Române, această secvenţă. Să ştiţi că în filmul, în episoadele lui Hadgiculea, găsiţi mai multe secvenţe de acest tip, în care neevrei depun mărturie despre ce s-a întâmplat cu evreii.

Realizator 2: Timpul emisiunii noastre este limitat şi

vroiam să valorific prezenţa dumneavoastră aici.

Liviu Beriş: Da, şi atunci vreau să vă spun că noi... Ce vă pot spune, ca să vă răspund la ce mi-aţi spus? în general, am avut parte de o indiferenţă pe care nu o pot uita şi, punctul doi, să vă spun despre convoiaie, scurt. Eram într-un convoi, în drum spre Nistru, şi era de acum sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, noroaie. Cine rămânea în urmă era împuşcat. Şi, întorcându-mi privirea, la un moment dat, am văzut cum un jandarm împuşcă un bătrân rămas în urmă. Ceea ce îmi determină şi astăzi coşmaruri este ce am văzut ulterior, că, de pe cele două laturi ale drumului, că şosea nu era, dintre coceni au apărut ţărani care au început să dezbrace cadavrul, şi acest lucru s-a repetat de nenumărate ori. Este un coşmar care mă

urmăreşte până şi acum, după 68 de ani.

Realizator 1: Domnule Ioanid,  cum de existau premisele

pentru aşa ceva? Pentru că spuneaţi că România a fost una dintre ţările care, încă de la începutul războiului a participat la lucrurile despre care vorbim acum. Erau românii mai antisemiţi decât alte popoare, sau acest lucru se încadra în contextul general al epocii?

Radu Ioanid: Sigur că exista un antisemitism tradiţional, care nu era la fel de puternic ca cel polonez, era mai puternic decât cel bulgar, dar nu ăsta a fost singurul factor. Principala răspundere aici este a autorităţilor statului. Să ştiţi că eu n-am să contest ce spune domnul Beriş, în legătură cu indiferenţa populaţiei civile, dar acţiunile populaţiei civile împotriva evreilor s-au întâmplat imediat după începerea ostilităţilor militare şi au fost făcute la comanda Marelui Stat Major, Secţia a Ii-a, care se ocupa de aşa-zisul contraspionaj, care a ordonat agenturii din satele respective, din nordul Moldovei, să pregătească terenul prin acţiuni antisemite contra evreilor. Şi din acest ordin...

Realizator 1: Din ce motiv, care era motivul?

Radu Ioanid: Deci pretextul a fost aşa-numita "acţiune ostilă României a evreilor aflaţi în Bucovina de Nord şi Basarabia împotriva trupelor române la retragere". Aici avem o problemă, pentru că au fost acuzaţi masiv evreii de comunism, ori toată lumea ştie că Partidul Comunist în România avea o mie de membri, şi eu las dumneavoastră şi...

Realizator 1: Din care 20% erau evrei, dacă...

Radu Ioanid: Erau chiar 33%. Erau 33% evrei, 33 % romani, 33% unguri, era...dar las la latitudinea publicului dumneavoastră şi a dumneavoastră să rezolve această ecuaţie. Ori Partidul Comunist avea sute de mii de evrei, ori era o mână de oameni. Nu trebuie să o rezolvăm noi ecuaţia acum. Ce. . .

Realizator 2: Totuşi, cum vă explicaţi atitudinea aceasta?

Radu Ioanid: Atitudinea...Au fost, în general, repet, agentura serviciilor secrete, în special cu zişii legionari, care au fost aţâţaţi să acţioneze contra populaţiei. După primele săptămâni de război, acţiunile populaţiei civile contra evreilor încetează. Răspunderea rămâne a Jandarmeriei, fie ea Jandarmeria Militară, în subordinea armatei, fie jandarmeria obişnuită, în subordinea Ministerului de Interne, şi a unităţilor armatei şi a poliţiei. Deci, e vorba de, aşa cum a spus şi domnul Florian, de autorităţile statului. Care autorităţi, mult mai târziu, în 1943, încetează această persecuţie brutală a evreilor. Asta e o fază ulterioară, de supravieţuire. Deci, în momentul când...

Realizator 1: Aici iar e o întrebare: din ce motiv? Pentru

că în timp ce prigoana împotriva evreilor în alte ţări din regiune a început exact în '43, în '44, în România atunci se opreşte, şi România nu mai deportează evrei.

Radu  Ioanid:  Corect.  Este  un  fenomen  foarte,  foarte

interesant. Sunt mai mulţi factori aici. în primul rând, există presiuni din exterior, există o presiune a Vaticanului, există presiuni din partea anglo-americanilor şi există şi o înţelegere a lui Antonescu că s-ar putea România să piardă războiul, pentru că încet-încet, situaţia militară se modifică, Şi există şi o înţelegere a lui Antonescu că s-ar putea să...România să piardă războiul, pentru că încet-încet situaţia militară se modifică. Şi atunci intervin evreii, dintr-o victimă sigură, devin o potenţială monedă de schimb. Nu e numai cazul României, au fost şi alte ţări în care întâlnim această situaţia.

Realizator 2: Domnule Alexandru Florian, vă rog!

Alexandru Florian:  Am să mă întorc eu puţin,  dacă îmi permiteţi, la problema martorilor, pentru că, din punct de vedere  al  cercetării,   este  deosebit  de  importantă. Considerăm că, dacă am avea cât mai multe mărturii de la martori he-evrei, toată această tragedie a Holocaustului din perioada celui de-al doilea război mondial ar deveni mult mai credibilă pentru cei care astăzi, într-un fel sau altul, se încăpăţânează, dacă vreţi, din diferite considerente, să nu o  recunoască  în  adevărata  sa  amploare  şi  semnificaţie. Teoretic, orice persoană care, astăzi, are puţin mai mult sau puţin peste 80 de ani şi s-a aflat în acele zone unde, evreii, practic, murit în masă, ar putea să fie martori. Dar pentru cercetare este o mare dificultate, pe de-o parte de a-i găsi, pe de-o parte, având în vedere această atitudine a multor indivizi pe care domnul Beris a relatat-o aici. Faptul că ori au asistst indiferenţi,  ori chiar au avut anumite  acţiuni,  ca    spun,  care  s-au  sincronizat  cu acţiunea statului român de a criminaliza populaţia evreiască. Există, pe de-o parte, această reţinere, probabil, a unora dintre ei de a mărturisi astăzi, de a povesti ceea ce au văzut cu ochii lor, iar pe de altă parte, cel de-al doilea aspect, o mărturie de la un martor ne-evreu odată obţinută, eu cred - pentru a se putea verifica - ea trebuie neapărat corelată cu documentele istorice şi cu o serie de alte elemente sau alte mărturii, pentru ca mărturia respectivă să aibă garanţii de credibilitate.

Realizator 2: Dar în România a existat, a funcţionat Comisia Internaţională pentru studierea Holocaustului în România, sub egida Preşedinţiei României. Ce metode de cercetare a folosit comisia? Pentru că ştim că, în noiembrie 2004, a fost dat publicităţii un raport, anumite concluzii, nişte măsuri, parte dintre ele, dacă nu aproape toate, s-au şi implementat, nu-i aşa? Ce metode de cercetare a folosit

această comisie?

Alexandru Florian: Metodele au fost, preponderent, cele ale cercetării academice, aş spune, având în vedere că perioada de lucru a Comisiei Wiesel, a fost o perioadă relativ scurtă. Comisia Wiesel s-a constituit în octombrie 2003 şi, în noiembrie 2004, ea a pus pe masa Administraţiei Prezidenţiale, practic, două volume, ceea ce constituie astăzi raportul final. Este vorba de un prim volum de aproape 500-600 de pagini unde sunt prezentate, în unele componente destul de detailate, evenimentele care au avut loc în România, înperioada 1938-1944, iar cel de-al doilea

volum cuprinde câteva sute de documente istorice pe care comisia le-a depistat pe parcursul cercetării, în arhivele instituţiilor publice ale statului român. Şi deci, practic, ca să fiu foarte scurt asupra acestui aspect, cercetarea a fost cu* precădere una de arhivă şi de interpretare a arhivei documentare pe care am reuşit s-o instrumentăm la vremea respectivă.

Realizator 2: Domnule Radu Ioanid...Luca, te rog frumos.

Realizator 1: Vroiam să spun că vom discuta despre această comisie, dar înainte, cum eram la capitolul mărturiilor, trebuie spus că au exista români care au salvat evreii, aşa numiţii "drepţi între popoare". Este de exemplu directorul morii Dacia de ia Iaşi, Grigore Profir. Mai este Traian Popovici, primarul Cernăuţiului, şi mai sunt alţi câţiva. . .

Realizator 2: Aş putea să te completez: o ştire de astăzi menţionează că un bărbat în vârstă de 82 de ani, din Şimleul Transilvaniei, va primi în 14 octombrie, din partea statului Israel, distincţia "drept între popoare". Deci, iată, continuă lista, este deschisă. Spuneţi-ne, domnule Radu Ioanid, aşadar atitudinea românilor a fost şi una de ajutorare a prietenilor, a familiilor sau a unor persoane pe care le-au văzut pentru prima dată în viaţă.

Radu Ioanid: Bineînţeles! Trebui să fim foarte atenţi! Mie, personal, nu îmi place, cu scuze, pentru că nu îmi place formula, "atitudinea românilor". Eu prefer să mă refer la atitudinea autorităţilor române. Pentru că un om, fie el care a trăit sub comunism sau sub fascism, are o capacitate mai limitată de a reacţiona în momentul când autorităţile aruncă în afara legii un anumit grup al populaţiei, deci e o formulă puţin periculoasă să spunem "românii au făcut, românii au dres", când, de fapt, Poliţia Română a făcut, Jandarmeria Română a făcut, Armata Română, care avea ordine foarte precise, asta e un lucru care, cred că trebuie precizat. Când este vorba de persoane individuale, o să fiţi poate, foarte suprinşi, dar între nu foarte mulţi salvatori şi aici, iarăşi intervine regimul comunism cu responsabilitatea lui negativă, o să vă explic imediat de ce, dacă îmi permiteţi spun acest lucru - între nu foarte mulţi salvatori din România a existat un Traian Popovici, primarul oraşului Cernăuţi, care a salvat cel puţin 17.000, dacă nu 20.000 de oameni protestând, în acelaşi timp, direct la Antonescu împotriva tratamentului evreilor. Dacă vă veţi uita însă la listele de salvatori din România veţi vedea că numărul acelora din Transilvania de Nord este mult mai mare

decât acelora din Moldova, să spunem, sau sudul ţării. Au oare sunt transilvănenii - eu am o mamă din Transilvania -mai cumsecade decât moldovenii, sau cei din sud? 0 aberaţie. De ce? Pentru că regimul comunist din România a negat existenţa' Holocaustului in România şi a spus că a existat numai Holocaust în Ardealul de Nord, care a fost ocupat de unguri.

Realizator 2: Deci, ce se ştia despre Holocaust în perioada comunistă?

Radu Ioanid: în perioada comunistă la început s-a ştiut câte ceva, până în anii '50, pentru că au apărut câteva cărţi importante care după aceia au fost interzise, cum a fost " Cartea neagră" a lui ... După aceea, problema a dispărut, se ştia câte ceva, în general despre Auschwitz, despre Polonia. Mai târziu, sub Ceauşescu, se încurajeau studiile despre Ardealul de Nord, că era bine să ataci Ungaria socialistă, dar despre ceea ce s-a întâmplat în România, sub jurisdicţie română, nu se ştia absolut nimic, pentru că nu exista acces la arhivă.

Realizator 1: Dvs. domnule Beriş, fusereră deportat în Trannistria, v-aţi întors şi aţi trăit după aceea toată viaţa în România. Cum de aţi trăit aici ? Cum de nu v-aţi gândit niciodată să plecaţi?

Liviu Beris: Să ştiţi că, în primul rând, eu aş dori să precizez ceva înainte de a vă răspunde. Avem de-a face cu o tendinţă de generalizare care este, în general, când vorbeşti de români sau vorbeşti despre nemţi sau vorbeşti despre x sau y, este, de fapt, o modalidate de a arunca responsabilitatea individuală şi să determini o învinovăţire colectivă. După mine, aceasta este o minciună clasică. Iată de ce sunt împotriva denumirilor acestea - românii sau germanii sau ungurii ş.a.m.d.- pentru că în cadrul fiecărei populaţii există tot felul de oameni, şi buni şi răi şi mai puţin buni. Asta este odată că media nu-ţi reprezintă, sub nici o formă, persoana respectivă, deci nu avem voie să folosim stereotipuri şi să aruncăm etichete asupra individului.

Realizator 2: Aşadar, au existat oameni care au asistat pasivi?

Liviu Beris: Asta este. Dar, în partea a doua, în problema aceasta, de ce? Foarte simplu. Eu, de exemplu, am reuşit, ulterior, să fac nişte studii, ulterior am lucrat într-un domeniu de cercetare. Am dorit să plec şi nu am reuşit, mi s-a spus clar că deţin secrete ştiinţifice şi ca atare nu pot

pleca. Astfel încât m-am realizat, totuşi, aici şi consider că este este normal acolo unde trăieşti să lucrezi şi să realizezi ceva pentru societatea în care trăieşti.

Realizator  2:  Despre  fapte  care  au  ajutat  populaţia evreiască din acea vreme aflăm chiar de la şef- rabinul 'de atunci, Alexandru Safran, într-un interviu realizat în 1996 de Mânase Radnev. *

Alexandru Safran: Şi de aceea era deznădăjduită, mult mai gravă când m-am adresat mitropolitului Bălan.

Reporter: Asta era în 1942?

Alexandru Safran: 1942, era anul "soluţiei finale" şi anul în  care  presiunea  Germaniei  naziste...exercitată  asupra Guvernului român era din ce în ce mai aprigă şi s-au şi pregătit de acum vagoanele pentru transportarea evreilor în câmpurile de exterminare din Polonia şi programul prevedea că se va începe cu evreii din sudul Transilvaniei şi apoi cu evreii din Vechiul Regat. Precum am spus şi cum am scris, situaţia aceasta deznădăjduită ne-a făcut ca să ne adresăm în ultimul  moment,   când  toate  căile  au  fost  epuizate Mitropolitului Bălan, care era cunoscut nu ca prieten al evreilor, dimpotrivă şi era cunoscut ca un prieten personal al mareşalului Antonescu. Şi ne-am adresat lui, cerându-i să vie el la Bucureşti ca să se întâlnească cu mine,  şi nu ne-am făcut prea multe iluzii. Totuşi, miracolul s-a produs, a venit la Bucureşti şi ne-am întâlnit în casa generalului Văitoianu. Discuţia a fost, cum să spun?, grefată de multă electricitate. Ştiind că nu mai avem ce să pierdem, limbajul meu, graiul meu a fost un grai foarte aspru. în momentul în care, ştiind că mâine poate nu vom mai exista, de ce să nu spunem lucrurilor pe nume? El s-a decis ca să intervie în folosul evreilor la mareşalul Antonescu. A intervenit şi mi-a comunicat,  în aceeaşi  zi,  în aceeaşi după amiază, rezultatul, impresionantul rezultat pozitiv, rezultat care, în fond, a salvat viaţa evreilor din sudul Transilvaniei, nu au fost deportaţi.

Realizator 1: Domnule Radu Ioanid, trăiţi la Wasinghton, lucraţi.

Alexandru Florian: /.../ o completare, dacă îmi permiteţi, apropo de această binevenită readucere în actualitate a interviului cu marele rabin Safran.

Realizator 1: Foarte pe scurt, vă rog, domnule Florian, că mai avem 10 minute.

Alexandru Florian: Dacă vorbim de cele pe care el le-a făcut în calitate de mare rabin al comunităţii evreieşti din acea perioadă nu se poate să nu amintim de rolul excepţional pe care 1-a jucat preşedintele Federaţiei de /Uniuni/ Comunităţii Evreieşti din acea perioadă, şi anume dr. Wilhelm Filderman, care s-a implicat în mod extrem de activ, prin memorii şi audienţe la mareşalul Antonescu pentru a încerca să restrângă dimensiunile dramei.

Realizator 1: Aş vrea să ne mutăm puţin la ceea ce se întâmplă astăzi A fost inaugurat un memorial al Holocaustului, există raportul Comisiei Wiesel, există manuale în care se vorbeşte despre Holocaust, există cărţi, dvs aţi scris una, "Holocaustul în România". Vi se pare că opinia publică din România este acum suficient de bine informată, că nu mai există derapaje, că nu mai există manifestări antisemite?

Radu Ioanid: Este greu de informat bine opinia publică într-o ţară în care, în toată perioada comunistă s-a minţit despre acest lucru, asta o dată. Doi, accesul la arhive s-a îmbunătăţit treptat şi acum este excepţional de bun, deci cei care doresc să aibă acces la informaţie primară, de bază, şi în arhiva SRI şi în Arhivele Statului, au acces la această informaţie. Antisemitism în România - mergem la sondajele guvernului - este în scădere. Dacă în 2006, cam 30% din cei intervievaţi spuneau că evreii îşi merită soarta pentru că l-au crucificat pe Iisus Hristos, acum suntem undeva la 18%. Deci există un antisemitism de tip vechi, de origine religioasă, care încă există şi care treptat va dispare. Sunt foarte puţini evrei în România, după părerea mea, treptat, va dispare. Există însă şi un...

Realizator 2: Cam câţi mai sunt acum?

Radu Ioanid: După părerea mea, 5000-6000, există şi cifre care merg până la 10.000. Este o populaţie vârstnică, în general, care gândiţi-vă că, la căderea regimului comunist, erau treizeci şi ceva de mii de evrei în România, după 20 de ani sunt numai 6.0001 Dar, revenind la întrebarea dvs, există încă aşa-zis politicieni, este "Ziua Holocaustului" şi nu vreau să dau nume din respect pentru memoria victimelor care neagă existenţa acestei tragedii./ap/ Există un domn care poartă ochelari de soare de damă şi care este foarte nervos, fost lider de partid, care şi-a făcut un sport, ca să spun aşa, din negarea Holocaustului. Există un alt poet de curte al lui Nicolae Ceauşescu, este interesant că ei vin din ceea ce aş numi, puţin îndrăzneţ, aşa, aripa

legionară a Partidului Comunist, aripa ultra-naţionalistă a Partidului Comunist, care, tot aşa, se ocupă cu publicarea de articole absolut scandaloase, care neagă existenţa a ceea ce, pentru orice om de bun-simţ, este evident.

Realizator 2: Dar, dincolo de asta, având în vedere că, totuşi, raportul Comisiei Wiesel a fost însuşit de statul român, cum poate fi el explicat populaţiei, care, iată, aşa cum spunea dl Ioanid mai devreme, în perioada comunistă a avut acces la anumite materiale istorice? Şi mai este o întrebare: atunci, înainte de '89, nu exista posibilitatea, să spunem, pentru imigraţia evreiască din alte ţări să facă demersuri pentru a informa pe cei de aici?

Radu Ioanid: Dacă îmi permiteţi, pentru o secundă, după părerea mea, colegi de-ai dvs., din presă, au început să facă nişte lucruri extrem de importante în acest sens. Nu cred că se inspiră neapărat din raportul Comisiei Wiesel dar, spre exemplu, în "Evenimentul zilei" au fost recent publicate o serie de mărturii a unor supravieţuitori ai Holocaustului. Cred că presa are o mare responsabilitate, pentru că lumea este ocupată, nu?, fiecare are o meserie şi nu are timp să se specializeze pe istoria comunismului sau pe istoria fascismului sau pe istoria Inchiziţiei. Deci, cred că o emisiune de acest gen, în care, pur şi simplu, puneţi la dispoziţia publicului un set de informaţii, cu care fiecare poate să facă exact ceea ce doreşte, este importantă.

Realizator 1: Aşa este, dar întrebarea colegei mele, dacă

am înţeles bine. . .

Radu Ioanid: Cu scuze.

Realizator l:...şi am înţeles bine, se referea la cei plecaţi înainte de 1989, cei plecaţi în străinătate şi ce ar fi putut să facă ei pentru informare, dle Florian.

Alexandru Florian: Poate că, într-un fel sau altul, au şi făcut pentru a informa, în sensul că aş putea aminti aici de regretatul istoric, unul dintre întemeitorii cunoaşterii Holocaustului din România, istoricul Jean Ancei, care, înainte de '89, dacă nu mă înşel, a editat 12 volume, cu documente care probează ceea ce s-a întâmplat în România. Existau şi există centre de cercetare în Israel, sau alte ţări, care se ocupau cu investigarea acestui fenomen, cu mijloacele de cunoaştere şi cu arhivele, atât cât erau ele disponibile în România şi, respectiv, în ţările, acolo unde se făceau aceste cercetări. Problema era dacă populaţia din România, cetăţeanul avea acces la ceea ce se publica, fie ca un studiu academic, fie ca o informaţie sau un interviu din presa dintr-o ţară sau alta. Aici este problema, nu dacă. . . Au existat studii, n-a început totul de la zero după '90, dar, practic, aici nu exista posibilitatea de acces.

Realizator 2: Dle Ioanid, în România există o lege, o ordorîanţă de urgenţă aprobată printr-o lege, care incriminează manifestările antisemite şi negaţionismul. în alte ţări există asemenea legislaţie? Şi întrebarea ar putea să meargă mai departe: putem printr-o lege să dăm verdicte asupra istoriei?

Radu Ioanid: Este o întrebare foarte importantă şi aş îndrăzni să despart puţin în două şi să dau două răspunsuri separate. Desigur că legislaţia variază de la ţară la alta şi libertatea de exprimare, spre exemplu în Statele Unite este absolută, deci nu poate fi vorba de incriminarea negării unui fenomen istoric. în alte ţări, ca Germania, astfel de legi există. Dar trebuie să despărţim, din nou, în două, dacă îmi permiteţi, întrebarea dvs. Un lucru este să faci propagandă antisemită, să foloseşti termeni injurioşi, să negi calitatea de om, sau să înjuri pe cineva, să denigrezi pe cineva pentru că este evreu - şi există publicaţii, e adevărat, marginale şi articole, care fac acest lucru în România - şi asta, după părerea mea, intră clar sub incidenţa legii şi trebuie să intre nu numai pentru evrei şi pentru orice altă minoritate şi pentru majoritate. Deci este un lucru discriminarea, insulta. Negarea Holocaustului, aici ar trebuie să fim foarte atenţi. Dacă cineva vine şi-şi exprimă îndoiala, cineva spune "nu cred că s-a întâmplat", acest lucru nu poate fi incriminat. Fiecare om, în ciuda documentelor, în ciuda fotografiilor, în ciuda mărturiilor este liber să creadă ceea ce doreşte. Dacă însă cineva vine şi sistematic insultă memoria supravieţuitorilor Holocaustului, neagă sistematic şi-şi face o meserie din acest acest lucru, iarăşi, dacă există legislaţie este bine să fie aplicată, dacă nu există legislaţie /e/ liber şi pe soartă stăpân, problema este terminată, depinde de ţară.

Realizator 1: Dle Beris, mai avem un minut şi jumătate şi vă întreb, pentru final, dacă credeţi că o astfel de tragedie se poate repeta, sau că, 60-70 de ani mai târziu, omenirea a ajuns la un grad de democraţie suficient de mare încât astfel de tragedii să nu se repete?

Liviu Beris: Din păcate, nici la ora aceasta mecanismele care au dus la Holocaust nu au fost înlăturate. Trăim într-o societate în care şi acum aceste mecanisme acţionează şi pot acţiona. Manipularea oamenilor este tot mai uşoară,  prin

mijloacele dezvoltate în prezent. Din păcate, eu nu văd ca omul să se fi perfecţionat, natura umană a rămas cam aceeaşi, aşa încât părerea mea este că pericol există, este necesar să luăm aminte de faptul că tot ceea ce începe cu evreul merge după aceea şi continuă cu împotriva a tot ceea ce este diferit. Ca atare, consider că trebuie să conştientizăm şi să cunoaştem, pentru că singura modalitate de a acţiona împotriva unor boli este cunoaşterea. Cunoaşterea poate juca şi rolul unui vaccin.

Realizator 1: Vă mulţumim foarte mult pentru acest final. Liviu Beris, Radu Ioanid şi Alexandru Florian. Aici se încheie această emisiune.


întrunit astăzi în sesiune solemnă pentru comemorarea Holocaustului



RRA- Parlamentul s-a

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (8 octombrie, ora 16:09) - Parlamentul s-a întrunit astăzi în sesiune solemnă pentru comemorarea Holocaustului.

Reporter  - Septimiu Roman : Președinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a vorbit, între altele, despre procesul de responsabilizare care a început faţă de un episod tragic, ce se distinge de alte atrocităţi prin faptul că victimele nu erau vinovate decât de a se fi născut evrei sau romi.

Deputatul Aurel Vainer: Deși este știut, Holocaust înseamnă "ardere totala"! în cazul evreilor din România, spre fericirea noastră, o parte însemnata din evrei am supravieţuit acelei perioade. Eu  personal, sunt un supravieţuitor, am avut atunci zece ani când a început urgia nazistă, urgia legionară. Au fost români care au ucis, care aun făcut lucruri dintre cele mai urâte. Dar, în același timp, nu pot să nu-mi spun cu mâna pe inimă că au fost români demni în această perioadă de mare  restriște.

RRA: La București are loc astăzi inaugurarea Memorialului Victimelor Holocaustului în România

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie, ora 8:08) -"Radiojurnal" - Realizator: La București are loc astăzi inaugurarea Memorialului Victimelor Holocaustului în România, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Culturii, sub patronajul președintelui Traian Băsescu. Detalii are redactorul nostru, Carmen Gavrilă.

Reporter: Programul pentru realizarea unui Memorial al Holocaustului în România a fost inibiat acum trei ani, pe baza recomandărilor Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România și în urma consultărilor cu societatea civilă, reprezentanţi ai Federaţiei Comunităbilor Evreiești din România și supravieţuitori ai Holocaustului. Proiectul care a câștigat concursul organizat de Ministerul Culturii aparbine sculptorului Peter Jacobi, iar ansamblul cuprinde cinci sculpturi și o incintă memorială centrală. Sculptorul Peter Jacobi.

Peter Jacobi: Sute de metri pătraţi de rugină nobilă aduc aminte de locurile neprietenoase, dușmănoase corpului uman, acolo unde aceste victime au fost duse și încarcerate. De asemenea, betonul aparent este o intenbie ca răceala și asprimea acestui material să aducă aminte de locurile unde a fost Holocaustul.

RRA: Memorialul Victimelor Holocaustului în România va fi inaugurat astăzi la București

RADOR (8 octombrie) - Memorialul Victimelor Holocaustului în România va fi inaugurat astăzi la București, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Culturii, sub patronajul președintelui Traian Bâsescu. Ansamblul cuprinde cinci sculpturi: "Coloana", "Via Dolorosa", "Roata Romilor", "Steaua lui David" și "Epitaf", o incintă memorială centrală. Camera Deputabilor are programată, de la ora 12:30, o ședinbă solemnă pentru comemorarea Holocaustului. RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI va face o transmisiune în direct de la această ședinbă. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -  8 octombrie, ora 9:02)

 

RRA: în centrul Bucureșţiului a început ceremonia inaugurării Monumentului Holocaustului

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie, ora 10:33) -Realizator:   în   centrul   Bucureștiului   se   desfășoară ceremonia inaugurării Monumentului Holocaustului.  Mihaela Helmis, bine ai venit. Te ascultăm!

Reporter: Bine v-am găsit! în acest moment, în spabiul dintre străzile Anghel Saligny, Mihai Vodă și Ion Brezoianu, unde este amplasat Memorialul Holocaustului, are loc comemorarea Zilei Holocaustului în România. A fost, așadar, inaugurat, așezat acest Memorial în acest loc și la această ceremonie organizată sub înaltul patronaj al președintelui României, domnul Traian Bâsescu, participa șefi de stat, reprezentanţi ai ambasadelor aflate în misiune la București, reprezentanţi ai comunităţilor evreiești și personalităţi ale vieţii sociale românești și internaţionale. în acest moment se intonează melodia "Etz Chayim" ,"Copacul vieţii", și sunt aduse cele 12 Tora pentru comemorarea celor disparuţi, păstrători ai valorilor etice poruncite de Dumnezeu, precum și pentru sărbătorire și ritual, aceste suluri au fost readuse pentru a-și regăsi locul în comunităpile evreiești din care provin. Vom reveni în transmisiune directă din acest spapiu unde, vă spuneam, se inaugurează astăzi Memorialul Holocaustului în România. Ziua de 9 octombrie este cea în care au început deportările evreilor români către Bucovina și Transnistria, zi care este zi de comemorare în România încă din anul 2004.

RRA: Memorialul victimelor Holocaustului. Discursul Marelui Rabin, Menahem Hacohen

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (8 octombrie, ora 10:41) -Realizator: Atmosfera de la Inaugurarea Monumentului Holocaustului ne este adusă acum în direct din nou de Mihaela Helmis.

Reporter: Deja aici are cuvântul Marele Rabin, Menahem Hacohen, și vă las sa ascultaţi ceea ce rostește în acest moment Marele Rabin.

Menahem Hacohen: Excelenba Voastră, domnule președinte Traian Bâsescu, domnilor miniștri, domnilor membri ai Parlamentului, domnilor ambasadori, domnilor rabini, domnilor reprezentanţi ai cultelor, domnilor delegapi din străinătate, domnilor reprezentanţi ai comunităţii rrome, domnilor președinţi ai comunităţilor evreiești în România, momentul la care asistăm astăzi este unul plin de simbolism, pe de-o parte ceremonia inaugurării Monumentului ce comemorează sutele de mii de evrei, cetăpeni dedicaţi ai României ce au contribuit la cultura, economia, bunăstarea și prosperitatea ei, precum și miile de cetăpenii de etnie rromă  ce au fost uciși în perioada Holocaustului. Iar pe de  cealaltă  parte,  sărbătoarea  aducerii  în  România  a douăsprezece suluri de Tora destinate sinagogilor din pară.

în tradiţia iudaica, comemorăm amintirea celor dispăruţi prin scrierea spre pomenirea lor, a unor suluri de Tora, pe care le sfinţim și le aducem în atmosferă sărbătorească la sinagoga. în tradiţia popoarelor nu contenim să-i amintim pe eroi și pe cei sfinţi, pe cei drepţi prin ridicare de monumente în amintirea lor în parcuri, pieţe și locuri centrale.

Astăzi noi facem aceste două lucruri ca și cum ar fi unul singur. Ceremonia de inaugurare a Monumentului Holocaustului și ceremonia de reîntoarcere a celor douăsprezece suluri de Tora care au aparţinut unor sinagogi din România ce au fost distruse și ai căror enoriași au pierit în Holocaust. Părpi din aceste douăsprezece suluri de Tora au fost adunate și duse la Ierusalim, unde au fost puse laolaltă, reînnoite, recondiţionate și reparate spre a fi aduse astăzi să-și găsească din nou sălașul în sinagogi ale comunităţilor evreiești din România. Ceremonia dubla de astăzi vorbește pe deoparte despre Holocaustul poporului evreu în care a fost ucisă o treime din membrii săi. De asemenea, întoarcerea acestor suluri de Tora în sinagogile din România simbolizează renaștere și reconstrucţie, căci în ciuda tuturor celor întâmplate în urmă cu 60 de ani poporul lui Israel trăiește și este prezent.

Domnule președinte, stimaţi invitaţi, în Sabat-ul următor poporul evreu reîncepe citirea Torei de la pericopa "Bereishit" din Cartea Genezei, în care se povestește despre crearea lumii în șase zile și crearea omului, a lui Adam și a Evei, făcupi din praful pământului, după asemănarea Lui Dumnezeu. Tora ne povestește :și Adam a cunoscut-o pe Eva, soţia sa și ea a rămas însărcinată și a născut pe Cain. Apoi, a născut și pe fratele său, Abel și s-a întâmplat când ei erau pe câmp și Cain s-a ridicat asupra fratelui său, Abel și l-a omorât. Povestea nu ne explica de ce și pentru ce l-a ucis Cain pe fratele său, Abel, însă învăţăm un lucru important: primul copil născut pe lume, Cain, își ucide pe fratele său, Abel fără niciun motiv, iar după această crimă cumplită Dumnezeu îl întreabă pe ucigașul Cain: unde este Abel, fratele tău? și a răspuns Cain: nu știu, sunt eu, oare, păzitorul fratelui meu? Conform cuvintelor Lui Dumnezeu din Cartea Genezei, învăţăm că acela care varsă sângele unui om, mâna unui om îi va vărsa sângele, deoarece omul a fost creat după asemănarea Lui Dumnezeu, și totuși, Dumnezeu nu l-a pedepsit pe Cain cu pedeapsa capitală pentru crima sa, așa cum el însuși stabilise. De ce i-a pus doar un semn în frunte și i-a hărăzit să fie rătăcitor pe pământ? De ce nu i-a aplicat, oare, Dumnezeu, lui Cain pedeapsa cu moartea? Pentru a arăta omenirii că, în lumea pe care Dumnezeu a creat-o există și bine și rău.

Obligaţia oamenilor, a tuturor, este să descopere răul din instinctul omului, să scoată la iveală semnul de pe fruntea lui Cain și să lupte cu acesta, înainte ca el să poată înclina balanţa către facerea de rău. Aceasta este ceea ce trebuie să ne aducem aminte și să învăţăm, că răul are mai multe feţe. Uneori el este întruchipat în Amalec, altădată este vorba despre naţionalism, uneori răul este deghizat în apărătorul celor slabi, alteori el se arată sub formă de rasism, xenofobie, fascism, comunism totalitar sau, în zilele noastre, sub ameninţarea fanaticilor religioși sau teroriștilor. însă întotdeauna răul se ascunde în spatele unei feţe inocente, a unei feţe care neagă crima și Holocaustul și care parcă vorbește cu cuvintele aparent nevinovate ale lui Cain: "Nu știu. Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?"

Aceasta este provocarea ceremoniei și simbolurilor de astăzi, să ne asumăm, în generabia noastră și peste generaţii, obligaţia de a nu închide ochii și de a nu da mână liberă fenomenelor extremiste, antisemite, rasiste și intolerante fapă de celălalt, fabâ de cel diferit. Fie ca această ceremonie ce are loc în timpul Sărbătorii de Sucot, timpul bucuriei noastre, să continue să simbolizeze pentru poporul evreu și pentru întreaga lume că poporul lui Israel trăiește, poporul lui Israel trăiește și este prezent! Ascultă Israel, Domnul Dumnezeul nostru este unul!

Reporter: Ne aflăm în acest spaţiu în care astăzi se inaugurează Monumentul Holocaustului din București. L-api ascultat pe Marele Rabin Menahem Hacohen, iar traducerea spuselor a fost făcută de prim rabin Shlomo Sorin Rosen. Acest monument care este așezat în această piaţă din spatele fostului Minister de Interne, poate vă este mai ușor să-l găsiţi în felul acesta, pe malul Dâmboviţei, este alcătuit din câteva elemente foarte importante, care par a aduce aminte, aduc aminte, sunt un memento pentru suferinţa celor care au ajuns în lagăre și care sunt victime ale Holocaustului, "Coloana", "Via Dolorosa", "Roata Romilor", "Steaua lui David", un "Epitaf" și o incintă memorială centrală.

RRA: Inaugurarea Memorialului Victimelor Holocaustului. Discursul președintelui Traian Băsescu


 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie, ora 10:5 6) -Realizator: La ceremonia de inaugurare a Monumentului Holocaustului, se îndreaptă spre microfon, spre spaţiul în care se află cele 12 Tora, președintele României, Traian Băsescu.

Traian Băsescu: Doamnelor și domnilor, în acest an, cu prilejul comemorării Zilei Holocaustului în România, inaugurăm Memorialul Victimelor Holocaustului, expresie a cinstirii memoriei membrilor comunităţii evreiești și ai comunităţii roma, victime ale persecuţiilor sistematice și ale ideologiei urii din timpul celui de-al doilea război mondial.

A evoca tragedia Holocaustului este întotdeauna cutremurător. Nimic nu poate fi mai absurd, mai inuman, mai iraţional decât suferinţa și moartea celor care au fost prigoniţi, deportaţi și uciși pentru că erau evrei sau romi. Niciodată respectul nostru, al celor care trăim astăzi în societăţi libere și democratice, nu se va putea ridica la înălţimea și intensitatea suferinţei și a nevinovăţiei lor. între anii 1940 și 1944, responsabilitatea a apărut conducerii statului român, lui Ion Antonescu, ca de altfel tuturor celor care au tăcut și nu s-au împotrivit abuzurilor și crimelor împotriva comunităpii evreiești și ai comunităţii roma. Este o crimă care nu poate fi vreodată uitată sau minimalizată, pentru că memoria victimelor și a supravieţuitorilor Holocaustului ne aduce în faţa conștiinţei responsabilitatea de a cunoaște, de a asuma și de a transmite adevărul istoric. Amintindu-ne de cei deportaţi, de cei forţaţi să-și părăsească ţara, de cei deposedaţi de bunurile lor, de drepturile lor fundamentale, ne facem un necesar examen de conștiinpă. Astăzi, cu prilejul inaugurării Memorialului Victimelor Holocaustului din România, statul român și societatea românească își reafirmă hotărârea de a asuma trecutul, de a recupera memoria istorică în spiritul adevărului și în deplin respect faţă de valorile libertăţii și ale democraţiei.

Memorialul Victimelor Holocaustului, ridicat în capitală de sculptorul Peter Jacobi, este răspunsul matur al societăţii românești la urgenţa recuperării memoriei și a privirii critice, lucide asupra trecutului. Avem datoria de a cinsti memoria celor care au murit în număr cutremurător în pogromurile de la Dorohoi și Galapi din iunie 1940, București, ianuarie 1941, și Iași, 1941, a evreilor din Basarabia și Bucovina, precum și a romilor deportapi în Transnistria, a evreilor din nord-vestul României  deportapi  la  Auschwitz  în  194 4  de  către autorităţile maghiare de ocupaţie. Avem datoria de a le păstra vie în memoria și responsabilitatea de acţiona împotriva oricărei manifestări xenofobe și antisemite.

O rugăciune evreiască spune "Să ne amintim", așa cum sugerează și coloana Memorialului. Să ne amintim, pentru a-i cinsti pe cei care au murit nevinovaţi. Să ne amintim, pentru a spune copiilor și nepoţilor noștri tragedia Holocaustului. Să ne amintim, pentru a nu se mai repeta niciodată. Să ne amintim, pentru ca umanitatea sa nu mai renunpe niciodată la propria-i umanitate, să nu mai decadă prin violenţă, persecuţii și crime.

Doresc sa aduc astăzi omagiul în numele statului român victimelor Holocaustului, evrei și romi, și supravieţuitorilor Holocaustului. Mulpumesc tuturor celor care au făcut posibilă realizarea monumentului, una din recomandările Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România, prezidată de domnul Elie Wiesel. Sunt convins că, în acord cu recomandările comisiei, România va dezvolta în continuare programe formative și de cercetare a istoriei Holocaustului, așa cum a inaugurat Institutul Naţional Elie Wiesel pentru Studierea Holocaustului din România și a lansat un manual de istorie a evreilor pentru elevii din liceu. Graţie contribuţiei tuturor celor care participă la acest proces, România își exprimă astăzi cu demnitate conștiinţa propriei responsabilităţi în faţa istoriei. Vă mulţumesc

RRA: Memorialul Victimelor Holocaustului. Mesajul președintelui Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România, Elie Wiesel

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie, ora 11:02) Realizator: Este așteptat acum mesajul domnului Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului, laureat al Premiului Nobel, președinte al Comisiei internapionale pentru studierea Holocaustului din România.

Cea care citește acest mesaj este doamna Sarah Bloomfield.

Sarah Bloomfield: Este o mare onoare să mă aflu astăzi, aici, într-un moment de referinţă, după ce Guvernul României a stabilit o comisie de cercetare asupra Holocaustului în România. Este o onoare să vorbesc astăzi în fapa dumneavoastră, domnule președinte, să vorbesc în fapa reprezentanţilor comunităţilor evreiești, în fapa reprezentanţilor Comunităţii Rroma și a distinșilor invitaţi. Sunt aici ca să transmit cuvântul domnului Elie Wiesel:

"Trecătorule, oprește-te în faţa acestui monument și amintește-ţi, mai mult decât orice, el reprezintă un apel la demnitatea memoriei. Dacă ar dispărea inamicul, în ciuda înfrângerii sale militare, ar fi învins deja în războiul său contra victimelor. Chiar dacă te-ai născut mai târziu, deschide-ţi memoria celei pe care ai moștenit-o de la predecesorii tăi. Vei simţi durere, dar nu-ţi va fi rușine, rușinea va aparţine numai trecutului. Pentru că în acele timpuri, timpuri ale întunericului, când Germania nazistă a dominat multe ţări, între care și pe a ta, un popor întreg, poporul evreu, a fost condamnat la umilinţă, la suferinţă, la tortură, la disperare, la moarte. Da, șase milioane de fiinţe umane, bărbaţi, femei și copii, viitori premianţi Nobel care ar fi putut vindeca umanitatea de unele din bolile sale incurabile au dispărut din voinţa asasinilor. Cele mai multe victime au pierit în camerele de gazare, alţii, în gropi comune sau din cauza foametei și bolilor, în ghetouri. S-a întâmplat aceasta din cauza antisemitismului ancestral? Albi factori au contribuit, desigur. Dar fără antisemitism, Auschwitz nu ar fi existat.

Aici în această ţară minunată și în Transnistria sub regimul criminal al lui Antonescu, aliat al Berlinului, sute de mii de evrei au suferit persecuţii și asasinate în pogromuri sângeroase. Ei nu putea să spere în protecţia poliţiei și a armatei pentru că acestea încarnau primejdia. Peste tot, cu puţine excepţii, umanitatea a fost călcată în picioare. și liderii voștri politici au avut curajul să recunoască aceasta, acceptăm concluziile comisiei internapionale a istoricilor, iar acest monument este doar una din expresiile concrete ale acestei recunoașteri. Aceasta aduce onoare naţiunii tale. Deci amintește-ţi trecătorule, în timpul acelor ani pentru prima dată în istorie, "a fi" a devenit o crimă ce se pedepsea cu moartea. în ochii inamicului, dacă evreul se născuse, el trebuia să moară. Acest monument te va ajuta pe tine ca și pe noi topi să facem în așa fel încât trecutul celor în vârstă să nu devină viitorul celor tineri".

Realizator: Aţi ascultat așadar în traducere în limba română mesajul pe care l-a adresat participanţilor la această ceremonie de inaugurare a Memorialului Holocaustului, domnul Elie Wiesel.Așadar ne aflăm într-un spaţiu în care vor rămâne cel puţin 5 mementouri pentru ceea ce a însemnat suferinţă celor ale căror suflete au trecut prin Holocaust și care ne transmit mesajul acesta, subliniat si de președintele Traian Băsescu. Să ne amintim pentru a nu se mai întâmpla niciodată.  în acest spaţiu,urmează alocuţiunile domnilor Liviu Beriș, supravieţuitor al Holocaustului, președinte al Asociaţiei evreilor din România și apoi al domnului Dumitru Trancă, supravieţuitor al Holocaustului, membru al Comunităţii Rroma din România. în câteva momente urmează să se dezvelească placa memorialului și apoi urna, o urnă memorială va fi introdusă în spaţiul incintei memorialului care este un bloc de beton aparent care pare neterminat, tocmai pentru a sublinia ca și coloana, monumentul acesta de 17 metri, ruginită câte ceva din răceala și din spaţiul atât de puţin propice vieţii, din răceala locurilor neprietenoase în care victimele Holocaustului au fost încarcerate și și-au găsit sfârșitul. Așadar veţi putea veni să vedeţi acest spaţiu care este rigid, auster, în care inclusiv o șină de tren duce în depărtare pe ''Via Dolorosa" pentru a reaminti că trenurile cu deportaţi au dus la moarte, cum se spunea ceva mai devreme, 6 milioane de suflete. încheiem aici transmisiunea directă urmând ca pe parcursul zilei să vă ţinem la curent cu alte momente care marchează această zi a Holocaustului în România, care marchează faptul că în anul 1941, la 9 octombrie, începeau deportările evreilor români către Bucovina si Transnistria.

Realizator: Mulţumim. Moment plin de simbolism, un monument de 17 metri în memoria celor care au trăit ororile Transnistriei și întoarcerea sulurilor de Tora, două evenimente la care Radio România v-a făcut părtași.

RRA: La București  a fost inaugurat Memorialul Victimelor Holocaustului în România

RADOR (8 octombrie) - Memorialul Victimelor Holocaustului în România a fost inaugurat astăzi, la București. Prezent la eveniment, președintele Traian Băsescu, a reafirmat că România este hotărâtă să-și asume trecutul, adăugând că Memorialul reprezintă expresia cinstirii memoriei membrilor comunităţiilor evreiești și rome, "victime ale persecuţiilor din timpul celui de-al doilea război mondial. aeful statului, alături de Liviu Beriș, reprezentant al comunităţii evreiești, și Dumitru Trancâ, reprezentant al comunităţii rome, supravieţuitor al Holocaustului, au dezvelit placa comemorativă a Memorialului. Ei au depus și o urnă cu pământ din gropile comune din Cimitirul Podul Iloaiei, unde se află victime ale pogromului din 1941 de la Iași.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂTl -  8 octombrie, ora 13:04) RRA: La Bucure0ti, a fost inaugurat Memorialul Victimelor Holocaustului

RADIO ROMÂNIA ACTUALITATI (8 octombrie, ora 13:18 ) -''Radiojurnalul de prânz''. Realizator: Radu Șarpe

Realizator: La București, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului, în prezenpa mai multor supravieţuitori evrei și romi. între anii 1940 și 1944, au fost deportaţi și uciși sute de mii de evrei și zeci de mii de romi. Pe ansamblul memorial, stă scris: "Poporul evreu trăiește". Evenimentul a fost organizat sub patronajul președintelui Traian Băsescu. Carmen Gavrilă.

Menahem Hacohen: Obligaţia oamenilor este să descopere răul din instinctul omului și să lupte cu acesta înainte ca el să poată înclina balanpa către facerea de rău. Răul are mai multe fepe. Uneori, el este întruchipat în Amalec, altădată este vorba despre napionalism, alteori el se arată sub formă de rasism, xenofobie, fascism, comunism totalitar, însă întotdeauna răul se ascunde în spatele unei fepe inocente, a unei fepe care neagă crima și Holocaustul și care parcă vorbește cu cuvintele aparent nevinovate ale lui Cain: "Nu știu. Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?".

Reporter: Memorialul Victimelor Holocaustului se ridică în centrul Bucure0ţiului, pe Splaiul Unirii, și este format din cinci sculpturi și o incinta memorială.

Astăzi,
acolo a fost depusă o urnă cu pământul din gropile comune în care au fost aruncaţi evreii în timpul celui de-al doilea război mondial. Președintele Traian Băsescu a făcut un recurs la istorie.

Traian Băsescu: Avem datoria de a cinsti memoria celor care au murit în număr cutremurător în pogromurile de la Dorohoi și Galabi, din iunie 1940, București, ianuarie 1941, și Iași, 1941, a evreilor din Basarabia și Bucovina, precum și a romilor deportapi în Transnistria, a evreilor din nord-vestul României deportapi la Auschwitz în 194 4 de către autorităpile maghiare de ocupapie.

Reporter: Memorialul este dedicat nu numai evreilor uciși, ci și romilor deportaţi în Transnistria. Dumitru Trancă, supravieţuitor al Holocaustului, membru al comunităbii roma, povestește că avea nici 14 ani când a fost dus pe jos din România în Transnistria împreună cu familia.

Dumitru Trancă: Nici 10% nu am venit de acolo din cei care am plecat, nu am mai venit înapoi. Ce să vă mai spun? Este o tragedie complexă a noastră, a romilor.și ce ne pare bine și nouă acum e că suntem și noi trecuţi la Holocaust. ca să ne știe toată lumea. Nu au știut toţi și despre romi, ca și romii au fost /trecuţi și deportaţi în Transnistria.' Realizator: Octavian Coman a strâns și alte mărturii ale supravieţuitorilor Holocaustului.

Mă aflam în Iași, aveam 19 ani. Eu aveam nici 14 ani împlinipi. Am  fost  deportat  împreună  cu  topi  evreii  din localitatea Herpa. Acum este sub jurisdicpie ucraineană.

Reporter: Abi fost duși la tren. Cum arătau trenurile acelea?

-: Trenuri de marfă, de vite, de cereale, nu erau trenuri de persoane. în vagonul meu, am fost 137.

-: în august 1941, pe jos, am fost sub pază, am fost deportapi și am ajuns într-un lagăr de tranzibie din nordul Basarabiei întâi.

-: Mi-a fost foarte ușor să număr când am coborât. Dupâ^ 9 ore pe o distanpă de 20 de kilometri, Iași - Podul Iloaiei, care se parcurge în maximum o jumătate de oră cu un tren personal, pe noi ne-au purtat pe diferite linii 9 ore. în vagonul meu și nu numai într-al meu era un strat de bălegar proaspăt de vreo 30 de centrimetri, acoperit cu praf de var nestins care împreună au dat o temperatură greu de suportat. Am ieșit 8 din 137. 129 de morpi am avut în jurul meu.

-și cine rămânea în urmă era împușcat.

Reporter: Api pierdut prieteni pe parcursul acestei "călătorii"?

-: Nu, nici nu mai știu, pentru că deseori nu m-am mai întâlnit cu oamenii cu care am pornit. M-am văzut cu un bătrân care rămăsese în urmă, e împușcat.

-și datorită dezhidratării care era... în vagoane, se striga: apă, aer. Că de ce am murit? Din lipsă de aer și de apă. Deci am fost gazapi. ai eu am spus acest lucru: trenurile morpii din Iași, Podul Iloaiei - Iași - Călărași, au fost primele camere de gazare pe robi.

-: Vreo 60 de kilometri dincolo de Nistru și acolo ne-au introdus într-un grajd și am stat în grajdul respectiv. Acolo, și murdari, și păduchii au apărut și au început de-acum și primele cazuri de exantematic. Reporter: Ce boală este aceasta?

-: Tifosul exantematic este o boală contagioasă care este transmisibilă prin păduchi și care determină o mortalitate foarte mare.

-: Când ești întrebat de multe ori: măi, oameni buni, de ce comemorapi voi în fiecare an Holocaustul ăsta? îl comemorăm, răspund eu, cu un singur motiv, ca așa ceva să nu se mai întâmple.

 


 

RRA: Parlamentul s-a întrunit astăzi în sesiune solemnă pentru comemorarea Holocaustului

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie, ora 16:09) -Parlamentul s-a întrunit astăzi în sesiune solemnă pentru comemorarea Holocaustului.

Reporter - Septimiu Roman: Președinta Camerei Deputabilor, Roberta toastase, a vorbit, între altele, despre procesul de responsabilizare care a început fabă de un episod tragic, ce se distinge de alte atrocităbi prin faptul că victimele nu erau vinovate decât de a se fi născut evrei sau romi. Deputatul Aurel Vainer, președintele Federabiei Comunităbilor Evreiești din România, a făcut un apel ca episoadele tragice ale Holocaustului să nu se mai

repete.

Aurel Vainer: Deși este știut, Holocaust înseamnă "ardere totală", în cazul evreilor din România, spre fericirea noastră, o parte însemnată din evrei am supraviepuit acelei perioade. Eu, personal, sunt un supravieţuitor, am avut atunci zece ani când a început urgia nazistă, urgia legionară. Au fost români care au ucis, care au făcut lucruri dintre cele mai urâte. Dar, în acelasi timp, nu pot să nu-mi spun cu mâna pe inimă că au fost români demni în această perioadă de mare restriște.

 

RRA: Președintele Traian Băsescu este de părere că studierea Holocaustului trebuie să facă parte din programa   de Istorie a României

RADOR (8 octombrie) - Președintele Traian Băsescu este de părere că studierea Holocaustului trebuie să facă parte din programa de Istorie a României, pentru că tara noastră are obligatia de a-și clarifica propria istorie. în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii comunitătii evreiești, șeful statului a subliniat că educarea generatiilor cu privire la cele întâmplate în perioada celui de-al doilea război mondial va mai lua timp, precizând că în prezent există manuale optionale pentru elevi atât despre Holocaust, cât și despre perioada comunistă. La această ora, la Palatul Cotroceni are loc receppia oferită de președintele Traian Băsescu cu prilejul comemorării Zilei Holocaustului în România.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - 8 octombrie, ora 19:00)

TVR 1: Parlamentului României s-a întrunit pentru comemorarea victimelor Holocaustului

RADOR * (8 octombrie) - Parlamentul României s-a întrunit, astăzi, în sesiune solemnă, pentru comemorarea victimelor Holocaustului în baza noastră. ședinţa Camerei a început cu o întârziere de două ore. La comemorare, au participat reprezentanţi ai Corpului Diplomatic acreditat la București, supravieţuitori din România și o parte din aleșii parii. în discursurile de la tribuna parlamentară, președintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a vorbit între altele despre procesul de responsabilizare care a început fabă de un episod tragic. Deputatul Aurel Vainer, președintele Federaţiei Comunităţilor Evreiești din România, a făcut un apel ca episoadele tragice ale Holocaustului să nu se mai repete. (TVR 1-8 octombrie, ora 20:31:00)

TVR 1: Președintele Traian Băsescu i-a decorat pe supravieţuitorii Holocaustului

TVR 1 (8 octombrie, ora 20:31:30) - Reporter: Ruxandra Gheorghe -

Realizator: Seară ceremonială la Cotroceni. Președintele Traian Băsescu i-a decorat pe supravieţuitorii Holocaustului. Colega mea, Ruxandra Gheorghe, se află la Palatul Cotroceni. Bună seara, Ruxandra. Ce se întâmplă acum, acolo?

Reporter: Bună seara. Potrivit cutumei, șeful statului, Traian Băsescu, oferă o receppie prilejuită de comemorarea Zilei Holocaustului în România. De altfel, întreaga activitate din această după-amiază, de la Palatul Cotroceni, a fost dedicata acestei zile importante. în urmă cu pupin timp, șeful statului a acordat decorapii supravieţuitorilor Holocaustului în semn de profund respect pentru suferinpele îndurate de evrei în lagărele de concentrare, în urmă cu șase decenii. Din 2004, anul în care statul român, autorităpile române au recunoscut, oficial, Holocaustul, statul român a decis sâ acorde importanpa cuvenită acestei zile, în semn de reconciliere istorică și cinstire a memoriei martirilor evrei, din timpul celui de-al doilea război mondial. în această seară, șeful statului și-a exprimat convingerea că România va dezvolta în continuare programe de cercetare a istoriei Holocaustului, pentru ca adevărul să fie transmis și generaţiilor următoare.

TVR 1: Memorialul victimelor Holocaustului din România a fost inaugurat la București

*

TVR 1 (8 octombrie, ora 20:28:40) -

Realizator: Memorialul victimelor Holocaustului din România a fost inaugurat, astăzi, la București. Monumentul este dedicat memoriei evreilor și romilor din România, victime ale crimelor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Ansamblul cuprinde șase lucrări: Coloana, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David și Epitaf, și o incintă memorială, toate realizate de artistul Peter Jacobi.

-: Ceremonia dublă de astăzi vorbește, pe de o parte, despre Holocaustul poporului evreu, în care au fost uciși o treime dintre membrii săi. De asemenea, întoarcerea acestor suluri de Tora în sinagogile din România simbolizează renaștere și reconstrucţie, căci în ciuda celor întâmplate în urmă cu 60 de ani, poporul lui Israel trâiește și este prezent.

-: Trecătorule, oprește-te în fapa acestui monument și aminteste-ti: mai mult decât orice, el reprezintă un apel la demnitatea memoriei. Dacă ar dispărea inamicul, în ciuda înfrângerii sale militare, ar fi învins deja în războiul său contra victimelor.

Sarina Ionescu: Momentele cele mai grele au fost să vezi zilnic cărube care adunau morpii și îi duceau spre cimitir, cadavre  fără  sicrie.   Noi  am  plecat  din  Câmpulung Moldovenesc 1800 și ne-am întors, după Transnistria, 700. Friederich Antschel: Am plecat în necunoscut, și acolo am dat de realitatea crudă: mizerie, foame, boli; așa să-1 văd pe tatăl meu că moare, că nu puteam să-1 ajut cu nimic. Trăiam să supraviepuim. Asta era viapa noastră. Dumitru Trancă:  în Transnistria,  ne-a cazat într-o vale mare acolo, nemâncapi, nebăubi și ne-a luat tot. N-am rămas decât /cu/ ce am avut pe noi. Din '42 și până în '44 am tras un chin amar.

Traian Băsescu:  România își exprimă astăzi cu demnitate conștiinpa  propriei  responsabilităţi  în  fapa  istoriei. (material difuzat și de posturile PRIMA TV, NAŢIONAL TV și ANTENA 1  RRA: Președintele Traian Băsescu este de părere câ studierea Holocaustului trebuie să facă parte din programa de istorie a României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (8 octombrie, ora 22:04:20) -Președintele Traian Băsescu este de părere că studierea Holocaustului trebuie să facâ parte din programa de istorie a României pentru că bara noastră are obligabia de a-și asuma trecutul. în timpul unui dineu organizat cu prilejul zilei Holocaustului, șeful statului a subliniat că marcarea acestei zile în România este dovada clară a asumării datoriei de a cinsti memoria victimelor.

Traian Băsescu: Toate inipiativele pe care autorităpile române le-au avut de-a lungul acestor ani în domeniul comemorării, studierii și cercetării Holocaustului sunt expresia responsabilităţii și a maturităpii societăpii românești. Institutul Naţional Elie Wiesel pentru studierea Holocaustului din România, manualul de liceu despre istoria evreilor, programele de cercetare și formare în domeniul istoriei Holocaustului și inaugurarea astăzi a Memorialului victimelor Holocaustului din România sunt pașii importanpi parcurși în spiritul adevărului istoric.

Realizator: Tot astăzi, Camera Deputaţilor a comemorat, în ședinţă solemnă, Holocaustul. Cei care au luat cuvântul au subliniat responsabilitatea care-i revine pârii noastre în a-și asuma trecutul și a lua toate măsurile pentru ca episoadele tragice să nu se mai repete.RRA: "Ziua Holocaustului"

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (8 octombrie, ora 22:07:45) -"Jurnalul de noapte" - Realizator: Simina Botar - în București, pe Cheiul Dâmboviţei, a fost inaugurat astăzi Memorialul Holocaustului. Un gest de asumare a trecutului. Mai mult decât orice, Memorialul reprezintă un apel la demnitatea memoriei. "Chiar dacă te-ai născut mai târziu, deschide-ţi memoria celei pe care ai moștenit-o de la predecesorii tăi. Vei simţi durere, dar nu îţi va fi rușine. Rușinea va aparţine numai trecutului" - spune Elie Wiesel, un supravieţuitor al Holocaustului, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, originar din Sighet, în mesajul transmis astăzi. Comisia Internaţională privind studierea Holocaustului în România, Comisia Wiesel, înfiinţată la iniţiativa fostului președinte al ţării, Ion Iliescu, a recomandat ridicarea unui Memorial al Holocaustului în România și a unui Muzeu. Memorialul Holocaustului din București este un complex cultural format din cinci elemente care simbolizează Coloana, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David, Epitaf. 0 imagine sonoră emopionantă din ceremonia de inaugurare. *

Maia Morgenstern:  "Ridicaţi apă    stingem ăst  foc,  oprim prăpădul cu sângele nostru', nu staţi așa, fraţilor, cu mâinile în sân  și de-o parte,  nu staţi așa,  fraţilor, stingeţi focul, căci târgul ne arde!"

Reporter: Rugăciunea de Kadish în memoria morţilor, conform tradiţiei mozaice, a fost rostită astăzi de actriţa Maia Morgenstern,  lângă  urna  cu  pământ  adunat  din  gropile comune, în care au fost aruncapi evreii români în cel de-Al Doilea Război Mondial. "și Cain s-a ridicat asupra fratelui său, Abel,  și l-a omorât" - asta spune și Biblia, asta spune și Tora. Istoria omenirii a început cu o crimă, cu un fratricid. De atunci, povestea  se  repetă mereu.  Un exemplu este Holocaustul.

Marele rabin Menachem Hacohen:

Menachem Hacohen: Povestea nu ne explică de ce și pentru ce l-a ucis Cain pe fratele său Abel, însă învăţăm un lucru important: primul copil născut pe lume, Cain, își ucide pe fratele său, Abel,  fără nici un motiv; iar după această crimă  cumplită,  Dumnezeu îl  întreabă pe ucigașul  Cain: "Unde este Abel, fratele tău?"și i-a  răspuns Cain: "Nu știu, sunt eu oare păzitorul fratelui meu?". Reporter: Oricare religie spune că fiecare dintre noi este păzitorul  celuilalt,  a  semenilor,  iar  odată  o  crimă înfăptuită, ea devine și mai gravă dacă este trecută sub uitare. Marele rabin Menachem Hacohen:

Menachem Hacohen: Obligaţia oamenilor este să descopere răul, să scoată la iveală semnul de pe fruntea lui Cain și să lupte cu acesta, înainte ca el să poată înclina balanţa către facerea de rău. Răul are mai multe feţe. Uneori, este vorba despre napionalism, alteori el se arată sub formă de rasism, xenofobie, fascism, comunism totalitar. Răul se ascunde în spatele unei feţe inocente, a unei feţe care neagă crima și Holocaustul și care parcă vorbește cu cuvintele aparent nevinovate ale lui Cain: "Nu știu, sunt eu oare păzitorul fratelui meu?".

Realizator: A transmis Carmen Gavrilă.  "A evoca tragedia Holocaustului este întotdeauna cutremurător, nimic nu poate fi mai absurd, mai inuman, mai iraţional decât suferinţa și moartea celor care au fost prigoniţi, deportaţi și uciși pentru că erau evrei sau romi. Niciodată respectul nostru, al  celor  care  trăim  astăzi  în  societăţi  libere  și democratice,  nu  se  va  putea  ridica  la  înălţimea  și intensitatea  suferinţei  și  nevinovăţiei  lor"  -  a  spus actualul  președinte  al  României,  Traian  Băsescu,  la inaugurarea  Memorialului  Holocaustului.  După-amiază,  la Parlament,  s-a desfășurat o sesiune comună a celor două Camere, o sesiune solemnă de comemorare a Holocaustului. Reporter: Principalul mesaj al vorbitorilor a fost că bara noastră  trebuie  să-și  asume  trecutul  și    ia  toate măsurile institubionale, legislative, educative, pentru ca episoadele tragice ale Holocaustului să nu se mai repete. Deputatul    Aurel    Vainer,    președintele    Federaţiei Comunităpilor  Evreiești  din  România  a  vorbit  despre tragediile umane petrecute în ţara noastră, dar și despre românii demni care i-au ajutat pe evrei cu mari riscuri. Aurel Vainer: Eu îmi fac o datorie de onoare să mulţumesc acestor români care au fost atunci alături de noi. Reporter: Istoria evreilor și a romilor în ceea ce privește persecupiile  și  tragediile a  fost asemănătoare până  în 1945, a atras atenţia deputatul Nicolae Păun.

Nicolae Păun: Vreau să spun că drumurile noastre s-au despărţit, etnicii evrei au fost ajutaţi pe bună dreptate și trebuie ajutaţi în continuare ca să renască, să poată să-și crească copiii în liniște și în siguranţă, în vreme ce noi... și ce dacă!

Reporter: Ambasadorul Israelului la București, Oren David, a spus că ședinţa solemnă înseamnă comemorarea victimelor Holocaustului, dar și o promisiune făcută, aceea de a nu uita niciodată, el a subliniat:

Oren David: Este obligabia noastră, atât pentru victime cât și pentru generaţiile care vin.

Reporter: Ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein,  a vorbit ca evreu român american. Familia sa a emigrat din Brăila cu mulţi ani în urmă. Mark Gitenstein: Pentru mine este un moment al descoperirii de sine, și poporul român se autodescoperă, iar acest lucru presupune curaj și hotărâre.

Reporter:  "Memorialul  victimelor  Holocaustului  inaugurat astăzi reprezintă o separare de rău, în forma negării și a uitării"  -  a afirmat,  din partea grupului  PD-L,  Teodor Paleologu.

Teodor  Paleologu:  Acest  Memorial  trebuie  să  iradieze această memorie reparatorie.

Reporter:  Deputatul PSD, Victor Surdu,  a vorbit în nume personal.

Victor Surdu: Mă alături cuvintelor de regret, de asumare a istoriei și cuvintelor de speranpă că această nenorocire, această cruzime fără margini care s-a întâmplat în istoria Europei și din păcate și a neamului meu românesc să nu se mai repete vreodată.

Reporter:  La  nevoia  imperioasă  de  aducere  aminte  s-a referit și deputatul liberal Călin Popescu Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu: Uitarea nu poate fi o opţiune. Reporter: Din partea UDMR a vorbit deputatul Iosif Koto. Iosif Koto: Mă înclin în numele comunităţii mele, în faţa amintirii martirilor, în speranţa că împreună vom construi o Europă tolerantă,  bazată pe o ideologie umanistă.

Realizator: A transmis Septimiu Roman. în cursul serii, la Palatul Cotroceni, a avut loc o ceremonie găzduită de președintele României, Traian Băsescu, care anunba că speră ca în curând, în curicula de istorie din școli să fie cuprins și un modul privind Holocaustul.


 

KOL ISRAEL: Inaugurarea Memorialului victimelor Holocaustului din România

RADOR (8 octombrie) - Astăzi a fost inaugurat la București memorialul victimelor Holocaustului din România, în prezenţa președintelui Traian Băsescu și cu participarea reprezentanţilor supravieţuitorilor celor 300.000 de evrei și romi uciși în perioada Holocaustului. Președintele României, Traian Băsescu, a spus în cuvântul său că este de datoria României să recunoască genocidul petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și să respecte memoria celor asasinaţi. Marele rabin al României, Menahem Hacohen, a spus în discursul său că sutele de mii de oameni care au fost asasinabi puteau sa contribuie la prosperitatea culturală și economică a României. Monumentul este construit din beton și marmură și a costat peste șapte milioane de dolari. KOL ISRAEL (8 octombrie, ora 19:34:12)