zeitățile, ceea ce constituia o  încălcare a tradiției monoteiste. In paralel se formează un stat nou, Iudeea,care, în ciuda slăbiciunii sale aparente, va rezista cu două secoile mai mult decât Israel. Anul 722 î.e.a. înseamnă dispariția regatului Israel,  Iudeea nefăcând  nimic pentru a-l sprijini.In anii de existență a regatului  Israel, se remarcă episodul  asasinării regelui Ahab și a reginei  Isebel, care impuseseră credința în Baal, zeu de origine feniciană. In aceeași perioadă a trăit și profetul Eliahu ( Ilie), care va inspira multe texte, cântece, fiind preluat și de tradiția creștină.  Regele asirian Sargon exilează aproape întreaga populație a Israelului, zece triburi dispar, astfel că numai Iudeea , cu cele două triburi va continua să existe ca stat, fiind distrusă în anul 587 î.e.a., de babilonienii lui Nabucodonosor. Acest  an marchează Prima Diasporă șoi Prima Distrugere a Templului din Ierusalim.  Prima jumătate a mileniului I. î.e.a. este extrem de interesantă  atât ca viață politică ,cât și cultuală, Apar profeții, exctaticii ( Neviim), clarvăzătorii, personalități ca Eliahu, Amos, Iesaia, Ieremia, ultimul fiind și presupusul autor al Psalmului 137 – „ La malurile Babilonului am șezut și am plâns,gândindu-ne la tine, Ierusalim”. Se formează o conștiință națională, mai puternică decât ambițiile  și lăcomia monarhilor. Iudaismul se spiritualizează, își asigură un viitor pe care statalitatea nu a știut să-l creeze. In anul 538, regele persan Cyrus permite evreilor să revină din Babilon la Ierusalim, considerând că reconstrucția orașului este în favoarea marelui său imperiu. In secolul III î.e..a. Alexandru cel Mare schimbă fața întregului Orient, iar după moartea lui intervin , ca de obicei  dezbinările, excesele potentaților  locali. In anul 167 î.e.a.  preotul Matatias ( Matitiahu) se ridică, împreună cu fiii săi  împotriva dominației  elino-siriene, care  nu le respecta tradiția religioasă. Astfel a apărut dinastia  Hasmoneică, iar conducătorii răscoalei au fost numiți  Macabei ( de la cuvântul „ciocan” ) .  Iuda ( Iehuda) Macabeul a reinstaurat obiceiurile religiei monoteiste a evreilor, a eliminat influențele păgâne, a creat condițiile unei revigorări a vieții politice și religioase a evreilor din Țara Sfântă. In urma unor lupte interne, în anul 37 î.e.a, pe tronul  din Ierusalim s-a instalat edumeul   Herodes( Irod) numit cel Mare, pentru îndelungata sa domnie, ca și pentru preocuparea pentru fast și construcții. Elenismul și iudaismul au coexistat, prin influențe reciproce și prin respingere, în privința esențelor. Alexandria a devenit un oraș al învățaților, acolo a locuit și a scris  Philon, marele filosof al începutului erei moderne ( n.20-?), iar Josephus Flavius, care din fost conducător militar al evreilor a devenit un important istoric, i-a fost contemporan ( 37-110). Anul 7o e.a. este comemorat ca an al distrugerii Celui de al Doilea Templu (  început după revenirea din Babilon, refăcut de Hasmonei și apoi de Irod)  și al începerii celei de a doua Diaspore, care se va încheia abia în anul 1948, când s-a declarat Independența Statului Israel. Diaspora de azi coexistă cu   prezența pe harta lumii a Statului, în granițe incomparabil  reduse față de regatul lui David și Solomon ( acela cuprindea , pe lângă teritoriul actual, Siria, părți din Liban, Iordania, Irak) . In societatea evreilor din timpul ocupației romane, care a înlocuit toate cuceririle lui Alexandru Macedon, existau secte ale fariseilor ( învățați ortodocși) saduceilor ( elita nobiliară, înclinată spre elenism) zeloților ( cei răzvrătiți împotriva oricărei ocupații), ca și o sectp mai puțin cunoscută, a esenienilor ( învățați asceți), din care s-a născut creștinismul.  Isus din Nazareth a fost, se pare, un adept al esenienilor, iar după  sacrificarea sa, evreul Saul, devenit Paul (Pavel) a recunoscut în Isus pe Mesia ,Mântuitorul  și a propovăduit noua credință într-o largă zonă a imperiului roman. Evreii și-au păstrat religia națională , monoteistă, au respins credința în Isus, Treime,  etc. , iar creștinismul a devenit o religie transnațională, care apoi s-a bifurcat în catolicism ( mai mult îm Vest) și ortodoxie ( pravoslavnici) în Est. Ulștima încecare de refacere a statului evreu a fost la anii 132-135, când Bar Kochba ( Fiul Stelelor), susținut de Rabi Akiva au pornit o răscoală antiromană  înecată în sânge. Se spune cpă evreii au pierdut puterea statală, dar au câștigat în spirit, pentru că secolele I-V  au însemnat scrierea celei de a doua Cărți însemnate pentru iudaism, după Tanah ( Biblia ebraică), anume Talmudul ăîn forma sa din ierusalim și cea din babilon, cele două centre cultuale ale evreilor. In schim creștinismul, din religia unor persecutați a ajuns religia de stat pentru aproape toate statele europene, Biserica devenind ea persecutoarea sectanților, „ereticilor” și, evident, a evreilor, care dăruiseră monoteismul și Vechiul Testament.

• Prev
• Next