Page 1 of 4
O scurtă istorie a evreilor în lume, până la Holocaust
Privim pictura murală a lui Michelangelo, reprezentându-l pe Profetul ieremia ( Irmiahu) și simțim un respect, personajul impune prin înțelepciunea, tristețea , demnitatea pe care le degajă. In anul 1895, orientalistul Hugo Winkler a descoperit pe unele plăci de lut dezgropate de arheologi, o corespondență din vremea faraonilor Amenophis III și IV( sec. XV-XIV î.e.a., undeva la 300 de km. sud de Cairo, lângă locul numit Tel Amarna ( Tel înseamnă deal în limbile semite, iar coincidența a făcut ca în al doilea război mondial, acolo să se desfășoare și o importantă operațiune militară). In această corespondență se vorbește și de un trib Sa-Gaz, pe care Winkler l-a identificat cu Chabiru, denumirea vechilor evrei, numiți uneori și Ibrim sau Ivrim. De unde Sa- Gaz aveau ceva comun cu vechii evrei, numai cercetătorii acelor documente pot spune, probabil, prin corelarea cu alte date. Văile Nilului, Tigrului și Eufratului au oferit arheologilor numeroase dovezi ale trecerii triburilor Chabiru prin acele locuri. Se crede că un trib pornit din orașul Ur și ajuns în Canaan, nu înainte de a face un ocol în Egipt, era condus de un conducător al beduinilor, Abram, numit apoi Abraham ( „tatăl popoarelor” ). Apoi a apărut un alt conducător Iaacov ( conform Bibliei, el ar fi fost fiul lui Isaac, nepot al lui Abraham, dar istoricii nu au dovezi în acest sens), apoi apere Iosif, care a adus pe evrei în Egipt. Din sclavia egipteană i-a scos Moise ( Moses, Moshe).Toate aceste evenimente au avut loc, aproximativ în șase secole, adică între 2000-1400 î.e.a., In egipterana veche „mesu” înseamnă copil, ceea ce explică terminația„ mes” în numele unor faraoni. Moise, educat ca un prinț egiptean , are totuți , la un moment dat, revelația apartenenței la evreitate, el ia apărarea unui conațional care era bătut de un supraveghetaor egiptean, apoi devine conducător al evreilor, Dumnezeu i se arată și îi vorbește dintr-un arbust în flăcări, care nu mistuiau trunchiul, era un foc divin. Are loc ieșirea din Egipt, după ce faraonul este convins prin pedepsele pe care tot Dumnezeu le abate asupra țării care îi ținea în sclavie pe evrei. Acesta este momentul devenirii poporului evreu ca popor liber, iar sărbătoarea Pesahului este cea mai importantă sărbătoarea a evreilor.Paștele creștin, care semnifică Învierea Mântuitorului coincide aproximativ cu Pesahul evreiesc. Aducându-i pe evrei la marginile viitoarei patrii, Dumnezeu l-a sărutat pe Moise și i-a luat sufletul cu El, în Împărăția Sa. Unii fixează acest moment cam la anul 1220 î.e.a. O țară puțin cunoscută, populații diverse, pământ roditor( clima era altfel față de cea de astăzi),iar evreii erau împărțiți pe 12 triburi, prin cei 12 fii ai lui Iaacov. Gideon este ales rege, un mic rege-șef de beduini. Fiul său, Abimeleh își ucide frații, în număr de 7o spre a ajunge rege, dar este ucis și el de una dintre femeile căreia i se ucisese fiul. Regalitatea, care la popoarele vecine era o instituție cu rol stabilizator, la evrei nu era considerată încă o necesitate. Un om de mare autoritate morală și religioasă, Samuel, după ce își învinse îndoielile s-a hotărât să-l numească pe luptătorul Saul , rege, acesta domnind între 1030-1011 î.e.a. După ce și-l ia ca favorit pe păstorul David, Saul intră în conflict cu acesta, pierde domnia, și pe tronul noului stat vine una din marile personalități, creatorul unui stat puternic, centralizat. David a domnit între 1011-972 î.e.a., la tron urmându-i Solomon cel înțelept, constructorul de palate, al Templului, simbolul și mândria poporului evreu. Dacvă David a rămas în legendă prin victoria asupra lui Goliath, o victorie simbolică a unui popor mic împotriva unor mase care îl depășeau ca număr, Solomon a fost exemplul cârmuitorul pașnic și bun organizator. De la David ne-au rămas Psalmii, expresie a credinței evreilor, de la Solomon Ecleziastul și Cântarea Cântărilor. Mama lui Solomon a fost frumoasa Betsabeea, fosta soşie a hititului Urie, iubita lui Solomon a fost Sulamith.Cântarea Cântărilor este interpretată de teologii creştini ca un imn închinat Bisericii.Solomon a domnit între anii 972-933 î.e.a.El a creat un stat bazat pe autocrație și pe o politică de impozitare masivă,necesară numeroaselor construcții, ca și apărării.La moartea lui Solomon, Jerobeam preia conducerea unui stat desprins din marele regat, numit tot Israel, dar aflat în relații strânse cu Egiptul, căruia îi recunoaște și