Mesajul de Purim 5768

Article Index

 

Purim este o sărbătoare veselă, ne bucurăm de victoria asupra Hamanilor, fără, însă, să-i subestimăm. Important este să avem curajul să-i înfruntăm şi încrederea că-i vom învinge. întâmpinăm Purim 5768 cu împlinirile din anul precedent, cu perspectivele anului în care ne aflăm. Perspective apropiate, dacă ne gândim că, după Purim, vom sărbători cum se cuvine, în buna şi frumoasa tradiţie iudaică, Sederul de Pesah, cu bucuria că ne aflăm în marea familie evreiască din România, rememorând pagini din marea aventură umană a ieşirii din Egipt şi a regăsirii Canaanului, atât de prezent în viaţa evreilor de atunci şi de mai departe. Vom sărbători, apoi, 60 de ani de existenţă nouă a Statului Israel, printr-o suită de evenimente chiar sub acest generic: Israel - 60. Este vorba, printre altele, de conferinţe şi colocvii, lansări de carte, discursuri în Camera Deputaţilor, suplimentele R.E., spectacole de muzică şi poezie, un minifestival de film israelian. Comemorarea Zilei Holocaustului în România va include, în afară de ceremonia depunerii de coroane la Monumentul dedicat memoriei celor şase milioane de evrei ucişi în Holocaust, un eveniment special, consacrat Drepţilor între Popoare din România, având o triplă chemare: a nu uita, a ierta, a recunoaşte. Vrem astfel să ne manifestăm întreaga noastră recunoştinţă faţă de cei care au fost alături de noi în România acelor timpuri; oameni cu sufiet şi curaj, care ne-au ajutat să supravieţuim şi, chiar mai mult, să nu dezarmăm în a învăţa şi a trăi în spirit evreiesc, îngemănare a lui „râsu'-plânsu"'. în a doua jumătate a lunii noiembrie 2008, la Tel Aviv şi Bucureşti, se va desfăşura Congresul Mondial al Evreilor Originari din România, sub înaltul patronaj al preşedintelui României, Traian Băsescu şi al preşedintelui Statului Israel, Shimon Peres.

Cu certitudinea că avem motive să fim optimişti, aşa cum ne cere atât de pregnant vesela.sărbătoare de Purim, în numele conducerii Federaţiei şi al meu personal, vă urez un sincer Hag Purim Sameah!

 

Preşedintele F.C.E.R.

Deputat dr. Aurel Vainer