Evenimente privind Comemorarea Victimelor Holocaustului din Romania 6 octombrie 2008

Article Index

Filmul "Călătoria lui Gruber", proiectat în cadrul comemorării victimelor Holocaustului din România

BUCUREŞTI, 5 octombrie  (MEDIAFAX) - Filmul "Călătoria lui Gruber" de Radu Gabrea va fi proiectat luni, în cadrul unei serii de evenimente care se desfăşoară luni şi marţi la Bucureşti cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului din România, informează un comunicat remis MEDIAFAX."Călătoria lui Gruber" inspirată din cartea lui Eginald Schlattner "Mănuşile roşii", care povesteşte epopeea, în România, a unui student sas, jucat în film de Florin Piersic Jr,, va avea premiera pe marile ecrane din România în primăvara anului viitor.Pelicula va fi prezentată luni, în cadrul unei seri culturale organizat la Teatrul Naţional de Operetă "Ton Dacian". Seara culturală mai include evenimente precum lansarea volumului colectiv 'Demnitate în vremuri de restrişte", proiecţia montajului video "Drepţi între popoare" şi concertul de muzică tradiţională evreiască susţinut de Shmuel Barzilai din Viena.Tot luni va fi vernisată expoziţia "Eu, tu şi ei, despre Holocaust" a artistei Sarah Einik din Statele Unite, la Librăria Cărtureşti.În cadrul seriei de evenimente comemorative va avea loc sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", la care şi-au anunţat prezenţa secretarul general al Ministerului Culturii şi Cultelor Virgil Ştefan Niţulescu, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer şi directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Mihail E. Ionescu.Participanţii la sesiunea de comunicări vor aduce un ultim omagiu istoricului Jean Ancel şi vor prezenta cele mai recente cercetări asupra Holocaustului din România, precum şi strategii de prevenire şi combatere a negaţionismului şi antisemitismului.Lucrările se vor desfăşura la sediul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", instituţie care, de altfel, organizează seria de evenimente desfăşurate cu ocazia marcării Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului din România.Marţi va avea loc o sesiune solemnă la Palatul Parlamentului cu ocazia comemorării victimelor Holocaustului din România.

(Oana Ghita, oana This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.)


Premierul Tăriceanu anunţă construcţia în Bucureşti a unui monument dedicat victimelor Holocaustului

BUCUREŞTI, 6 oct (MEDIAFAX) - Premierul Tăriceanu a anunţat, luni, începerea în perioada imediat următoare a lucrărilor pentru construcţia în Bucureşti a unui monument comemorativ dedicat victimelor Holocaustului, suplimentar măsurilor deja iniţiate, printre care realizarea unui manual de studiu în liceu al Holocaustului."Actele de barbarie din timpul Holocaustului nu au voie să se mai repete vreodată. Holocaustul nu poate fi negat, nu poate uitat, nu trebuie repetat De aceea, trebuie să luptăm împotriva oricăror forme de discnrninare şi intoleranţă. Avem cu toţii datoria de a împiedica orice manifestări generate de diferenţe de rasă sau religie", afirmă Tăriceanu într-un mesaj transmis, luni, cu ocazia Zilei Holocaustului.El arată că România şi-a asumat memoria trecutului şi că o societate democratică îşi asumă greşelile trecutului, pentru a nu le repeta în viitor. Pe 9 octombrie se comemorează în România jertfa evreilor, cele şase milioane de evrei ucişi în toată lumea de fascişti şi de colaboratorii lor. Astfel, sunt organizate în toată ţara sunt organizate acţiuni de comemorarea a victimelor Holocaustului precum simpozioane, expoziţii de fotografie, proiecţii, comemorări în cimitirele evreieşti. (Departamentul Social, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.) 


 
 

Deputaţii se reunesc, marţi, 7 octombrie 2008 în şedinţă solemnă pentru comemorea Holocaustului

BUCUREŞTI, 7 oct (MEDIAFAX) • (Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 6 octombrie.)  Deputaţii se reunesc, marţi, la ora 12,00, într-o şedinţă solemnă dedicată comemorării Holocaustului. Şedinţa de plen va dura jumătate de oră, timp în care reprezentanţii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor vor vorbi pe tema Holocaustului. După şedinţa de comemorare, va urma alocuţiunea preşedintelui Camerei Deputaţilor din Cehia, Miloslav Vlcek. Deputaţii vor avea apoi activitate în plen, până la ora 19.00. (Departamentul Politic, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.)


Masă rotundă despre Comunitatea evreiască din Arad

Arad, 5 oct /Agerpres/- Complexul Muzeal Arad şi Inspectoratul Scalar al Judeţului Arad, în colaborare cu Grupul Şcolar 'Francisc Neumann' Arad, organizează luni, o masă rotundă cu tema 'Comunitatea evreiască din Arad, la începutul secolului al XIX-lea'. Masa rotundă se va desfăşura la Grupul Şcolar 'Francisc Neumann', la discuţii urmând să participe, între alţii, ing. Ionel Schlesinger, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Arad; prof. dr. Simona Stiger inspector şcolar de specialitate la ISJ Arad; Doina Stoica, directorul Grupului Şcolar "Francisc Neumann” Arad.Evenimentul se va desfăşura în cadrul manifestărilor dedicate comemorării în România a victimelor Holocaustului, manifestări ce vor avea loc la Arad în cursul zilei de luni 6 octombrie, la ora 11 la Cimitirul evreiesc vechi, fiind programată o slujbă de comemorare a victimelor Holocaustului.Pe lângă discuţii, programul cuprinde prezentări multimedia realizate de elevi din şcolile arădene, prin intermediul cărora sunt prezentate diferite aspecte din viaţa cotidiană a comunităţii evreieşti din Arad. Spre exemplu, una din aceste producţii realizată de elevi ai acestui grup şcolar, coordonaţi de praf Ramona Hanga, prezintă sub titlul „Tinereţe spulberată', viaţa baronului Francisc Neumann.Prezentarea multimedia „In umbra Shoahului. Comunitatea evreiască din Arad la începutul secolului al XX-lea”, trece în revistă istoria comunităţii evreieşti din Arad începând cu secolul al XVUI-lea şi până în anii '20 ai secolului trecut, temele abordate prezentând viaţa religioasă, tradiţii de sărbători, organizaţii filantropice, personalităţi arădene. Aceasta reprezintă prima etapă a proiectului educaţional „în umbra Shoahului”, proiect iniţiat de Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Memorialului „Yad Vashem” („The Holocaust Martyrs and Heroes” Remembrance Authority), din Ierusalim,  Israel şi care se va desfăşura pe parcursul anului şcolar 2008- 2009, proiect al cărui scop este cunoaşterea de către elevi a istoriei şi culturii comunităţii evreieşti din Arad prin participarea la diferite evenimente, întâlniri cu membrii comunităţii şi publicarea unei broşuri informative. AGERPRES / (loan Weisl)


Arad: Evreii arădeni au marcat Ziua Holocaustului

Arad, 6 oct /Agerpres/ - Comemorarea victimelor Holocaustului la Arad a avut loc, luni, la cimitirul neolog vechi evreiesc. Cu acest prilej, preşedintele comunităţii evreilor din Arad, Ionel Schlesinger, a subliniat faptul că, deşi în Holocaust au pierit 237 de evrei arădeni, fiecare familie a avut rude sau prieteni care au pierit în lagărele naziste de exterminare.Manifestările din cimitir s-au încheiat cu un serviciu religios de comemorare a victimelor Holocaustului.  Ziua Holocaustului este marcată pe 9 octombrie, dar anul acesta a fost devansată pentru că ar fi coincis cu Yom Kipur, una dintre ele mai mari sărbători religioase ale evreilor.Cimitirul evreiesc neolog, cel unde sunt comemorate victimele Holocaustului, este cel mai vechi cimitir din Arad. Aici şi-au găsit liniştea cei mai importanţi membri a» comunităţii. Dacă în perioada interbelică, la Arad comunitatea evreilor depăşea 10.000 de membri, astăzi mai numără doar 363, majoritatea fiind persoane vârstnice. AGERPRES/(Ioan Weisl)


„Eu  tu şi ei. Despre Holocaust”, artă digitală la Cărtureşti

Bucureşti, 6 oct /Agerpres/ - Expoziţia de artă digitală „Eu, tu şi ei. Despre Holocaust” a artistei Sarah Einik a fost inaugurată luni la Librăria Cărtureşu, în cadrul suitei de manifestări ocazionate de comemorarea în România a Holocaustului. În acest cadru, Mihai Ionescu, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”, a amintit că începând din 2004, în fiecare an pe 9 octombrie, în România se comemorează Ziua Holocaustului Această data a fost stabilită în conformitate cu evenimentele din 1941, când au fost deportaţi în Transnistria cetăţeni români de origine evreiască.Mihail Ionescu a subliniat că autoarea expoziţiei a dat posibilitatea Institutului „Elie Wiesel” să se adreseze cu adevărul despre Holocaust unei categorii cât mai largi de public.La rândul său, Virgil Niţulescu, secretar general al Ministerului Culturii şi Cultelor, a apreciat că lucrările sunt pe înţelesul fiecărui privitor şi oferă „o sclipire de idee despre tragedia care s-a petrecut în Europa şi în România.Niţulescu s-a declarat impresionat de asemănarea dintre Sarah Einik, care mărturiseşte că a fost afectată într-o asemenea măsură de Holocaust încât nu suportă să citească cărţi sau să vadă filme cu această temă, şi oamenii care au fost deţinuţi politici şi nu pot vorbi despre ororile prin care au trecut.„Chiar şi astăzi, nu pot să văd filme despre Holocaust, sau să citesc cărţi despre aceasta. în mintea mea ştiu foarte bine că nu am nevoie de aceste informaţi din exterior pentru a şti sau a înţelege mai mult decât ştiu deja. în felul meu, am fost acolo, ca mulţi alţii şi nu contează dacă o familie este din Polonia, Germania sau Maroc, toţi avem aceste vise, toţi suntem de acolo”, afirmă autoarea expoziţiei. Sarah Einik a arătat că este posibil ca, împreună cu Institutul „Elie Wiesel, să deruleze un proiect pe termen lung în care să fie implicaţi mai mulţi artişti, cu scopul prezentării adevărului despre Holocaust.    Einik s-a născut la Tel Aviv şi începând din 1979 a trăit, a studiat şi a expus în SUA, Nigeria, Rusia Croaţia, România şi Macedonia. Manifestările dedicate comemorării în România a Holocaustului au debutat încă din luna septembrie cu lansări de carte şi seminarii, iar la Templul Coral din Bucureşti au fost depuse luni coroane de flori în memoria victimelor Holocaustului. AGERPRES/(Karina Olteanu)


Aurel Vainer apreciază ca antisemite unele afirmaţii din „Tricolorul”

Bucureşti, 6 oct /Agerpres/ - Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, le-a cerut, luni, cercetătorilor de la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” să reacţioneze faţă de unele afirmaţii pe care le-a calificat ca antisemite din ziarul „Tricolorul”! publicaţia Partidului România Mare. El s-a referit la un articol semnat de Ion Coja în care acesta afirmă că recunoaşterea Holocaustului în România este „un gest potrivnic adevărului” şi se declară împotriva construirii unui Memorial al Holocaustului la Bucureşti. „Mie îmi place adevărul istoric dar să vezi asemenea afirmaţii în 2008, pe 6 octombrie! Nu întâmplător apare astăzi în Tricolorul' acest articol. (...) Vadim Tudor spunea că, într-un timp, i-a interzis lui Coja să mai scrie în publicaţiile sale. Dar iată, Coja este la el acasă în „Tricolorul”. Cred că ar trebui să luăm o atitudine comună chiar la această sesiune, pentru că este prea de tot” - a îndemnat Vainer.Aurel Vainer a participat luni la Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel. La eveniment au mai luat parte ambasadorul statului Israel, David Oren, şi fosta ambasadoare a României la Israel, Mariana Stoica, precum şi istorici de la institut.  9 octombrie a fost desemnată Ziua Holocaustului în România printr-o hotărâre de guvern emisă pe 5 mai 2004. întrucât în acest an, pe 9 octombrie, evreii sărbătoresc Yom Kippur - Ziua ispăşirii - s-a decis comemorarea Holocaustului mai devreme. AGERPRES/(Victoria Vioară)


Comemorarea Holocaustului, la Camera Deputaţilor 

Bucureşti, 7 oct /Agerpres/ - Camera Deputaţilor organizează, marţi, o şedinţă comemorativă dedicată Holocaustului, la care vor participa, pe lângă deputaţi, numeroşi membri marcanţi ai comunităţii evreieşti din România, a declarat pentru AGERPRES deputatul din partea minorităţii evreieşti din România, Aurel Vainer.Potrivit acestuia, la manifestare vor fi prezenţi 130 de invitaţi din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi 50 de invitaţi din partea Institutului pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel”.La şedinţă vor avea intervenţii reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare, precum şi Liviu Beris, preşedintele Asociaţiei Evreilor din Româna Victime ale Holocaustului şi Mihai Ionescu, director general al Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”.Manifestarea se înscrie în seria evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Holocaustului în România comemorată în fiecare an la 9 octombrie.Ziua de 9 octombrie a fost declarată drept Ziua Holocaustului în România printr-o hotărâre de guvern emisă la 5 mai 2004, la recomandarea Comisiei internaţionale pentru studierea consecinţelor Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. 9 octombrie este data la care, în 1941, a început deportarea populaţiei evreieşti în Transnistria.Reuniunea de constituire a Comisiei internaţionale pentru studierea consecinţelor Holocaustului în România a avut loc în octombrie 2003, la iniţiativa fostului preşedinteIon Iliescu.  Prima comemorare a Zilei Holocaustului în România a avut loc la 12 octombrie 2004. Cu acest prilej, la Palatul Parlamentului a avut loc o ceremonie la care au participat şeful statului, preşedinţii celor două camere legislative, precum şi înalţi reprezentanţi ai cultelor, membri ai Guvernului şi ai Corpului DiplomaticÎn Israel, Ziua memorială a Holocaustului (Yom Hashoah) este comemorată pe data de 27 a lunii ebraice Nissan (aprilie). Marcată pe întreg teritoriul Israelului, ziua este dedicată în întregime memoriei celor şase milioane de evrei care au fost ucişi în timpul Holocaustului.În fiecare an, la 27 ianuarie se comemorează la nivel european, Ziua Memorială a Holocaustului. Data marchează eliberarea din lagărul de concentrare şi exterminare de Ia Auschwitz-Birkenau (Polonia). Printre ţările care comemorează această zi se numără Suedia, Italia, Germania, Finlanda, Danemarca, Marea Britanie şi Estonia. AGERPRES/(Cătălin Alexandru, Florentina Peia) 


 
 

          RRA: Continuă evenimentele consacrate Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului din România

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 octombrie, ora 7:06) Radiojurnal - La Bucureşti continuă astăzi evenimentele consacrate Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului din România. O sesiune solemnă este programată la Palatul Parlamentului. Ce s-a întâmplat ieri, aflăm de la Isabela Aivăncesei:Reporter: Reprezentanţii cultelor, ai corpului diplomatic, executivului şi Preşedinţiei au depus coroane de flori la Monumentul închinat evreilor ce au suferit în timpul celui de­-al II-lea război mondial. Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer, este recunoscător poporului român pentru felul în care s-a comportat acum 67 de ani, când au început deportările din România.Aurel Vainer: Am constatat şi demnitate omenească. Ne-evrei care au luat atitudine, fie prin scris, prin vorbă şi prin fapte, cu preţul sacrificiului, au luat măsuri de uşurare a situaţiei acestora.-: Familia mea a fost deportată în întregime.-: Am supravieţuit, dar m-am chinuit tare.Reporter: Manifestările dedicate Zilei Holocaustului din România continuă şi astăzi, la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel" şi la Palatul Parlamentului.


RRA: Manifestări de Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului din România

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 octombrie, ora 10:08) - O serie de evenimente culturale şi ştiinţifice se desfăşoară la Bucureşti cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului din România. Manifestările vor culmina mâine cu o sesiune solemnă la Palatul Parlamentului.Reporter: Izabela Aivăncesei - 9 octombrie, Ziua Holocaustului, a coincis cu sărbătoarea mozaică Yom Kippur. Comunitatea Evreiască a decis decalarea comemorării celor şase milioane de evrei, ucişi în timţul celui de-al Doilea Război Mondial, în data de 6 octombrie. Detalii desţre acest eveniment ne-a oferit prin telefon preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, domnul deputat Aurel Vainer.Aurel Vainer: La Bucureşti, în prima parte a zilei, dimineaţă, de la ora 10:00, va avea loc, în Curtea Templului Coral, ceremonia de comemorare, în care se vor depune coroane de flori şi se vor face declaraţii solemne. După-amiază, începând cu ora 18:00, la Teatrul Naţional de Operetă vom avea o manifestare pe care am intitulat-o "Holocaust şi demnitate omenească" şi după aceea vom avea un concert de muzică religioasă evreiască, interpretat de un mare cantor de la Viena, cantorul Shmuel Barzilai.Reporter: Manifestări comemorative dedicate Holocaustului vor avea loc în toată ţara.


RRA: Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului în România

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 octombrie, ora 13:12) - La Bucureşti au loc astăzi şi mâine o serie de evenimente culturale şi ştiinţifice cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului din România, care anul acesta coincide cu Sărbătoarea religioasă Yom Kipur, devansată de pe 9 octombrie. Prezentă la evenimentele de astăzi, Izabela Aivăncesei:Reporter: Cu acest prilej, la Templul Coral din Capitală reprezentanţii cultelor, corpului diplomatic şi ai executivului au depus coroane de flori la Monumentul închinat celor 6 milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Il-lea război mondial.Familia mea a fost deportată în întregime. Din 41 de persoane s-au întors doi.A fost îngrozitor. Mi-a marcat întreaga viaţă!Reporter: Capi ani aveaţi?/.../: 17 ani.Reporter: Unde a-ţi fost deportată?Reporter: Nicolae Sălăgean de la Ministerul Culturii şi Cultelor a susţinut în discursul său că există intenţia de a se întemeia un muzeu al civilizaţiei evreieşti pe teritoriul României şi, totodată, un proiect ce vizează refacerea monumentelor evreieşti. Dorinţa supravieţuitorilor prezenţi la eveniment de a nu se mai repeta astfel de momente în istorie a fost întărită şi de mesajul preşedintelui Traian Băsescu transmis prin consilierul său Cătălin Avramescu: "Această zi este una a conştiinţei şi a responsabilităţii în faţa istoriei, fiecare dintre noi fiind dator să cunoască adevărul celor petrecute şi să evalueze critic trecutul pentru ca tragicele evenimente de atunci să nu se mai repete!"Reporter: Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer, a afirmat că este recunoscător poporului român pentru felul în care s-a comportat acum 67 de ani când au început deportările din România.


PRIMA TV: Ziua Comemorării victimelor Holocaustului

PRIMA TV (6 octombrie, ora 18:40) - 400.000 de evrei din România au fost ucişi alături de alte milioane de evrei din Europa din cauza unei idei,  aceea de a crea o rasă pură. Astăzi,  comunitatea  evreilor  din  România  şi-a  amintit  de cumplitele atrocităţi.Reporter: Holocaustul reprezintă persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă în perioada 1933-1945. Pe lângă evrei au căzut victime şi romi, persoane cu dizabilităţi, homosexuali şi oponenţi politici. Astăzi sunt comemoraţi toţi cei care au fost ucişi acum mai bine jumătate de secol la noi în ţară.Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România: Răpuşi de gloanţe în pogromuri, în ghetouri, în deportările din Transnistria, în camerele de gazare de la Auschwitz, Birkenau ş.a.m.d.Reporter: Numai în România şi-au pierdut viaţa în jur de 400.000 de evrei.-: Ziua Holocaustului, o zi tristă pentru comunitatea noastră, zile care sperăm să nu mai fie repetate cândva.Reporter: Avem cu toţii o datorie morală, aceea de a nu uita niciodată, aşa că această comemorare anuală trebuie să ne înveţe ceva.-: Tânăra generaţie nu cunoaşte ce s-a întâmplat şi se pare că sunt şi mulţi care neagă.întrebare: Ce ar trebui să ştim sau să nu uităm niciodată?-: Că nişte oameni nevinovaţi au murit pentru că erau evrei şi au murit în urma acţiunilor unui stat condus de către nişte guvernanţi răi.Reporter: Doar cunoscând trecutul putem avea un viitor în care să nu repetăm greşelile.Lazăr Comănescu: Suntem conştienţi de faptul că este absolută nevoie să păstrăm tot timpul în memorie şi să arătăm tot timpul că lucruri tragice care s-au întâmplat nu trebuie să se mai întâmple.Reporter: Cei care au trăit momente de groază sunt acum persoane în vârstă şi au amintiri multe.-: Am avut. Un unchi de-al meu a fost ucis în zilele acelea ale pogromului de la Iaşi, o familie întreagă de la Chişinău a pierit în Transnistria.Reporter: O rugăciune, un moment de reculegere, coroane de flori. Pentru câteva momente autorităţile române au fost alături de comunitatea evreiască, unii care să dea asigurări că trecutul nu se va mai repeta, alţii ca să-şi aducă aminte. Până în 2003 autoritabile au negat existenţa holocaustului în România.