7 septembrie 2008 Excursie pe Dunare - Comunitatea Evreilor din Braila
Article Index
Page 3 of 4
In oras mai puteti vedea si casele memoriale ale lui Perpessicius, Petre Stefanescu-Goanga, Ana Aslan, Maria Filotti. Intorcindu-va spre centru, puteti cobori catre Dunare spre cladirea Romnav, constructie de la inceputul secolului al XX-lea, a carei latura dinspre fluviu dezvaluie un sir de coloane albe, ordonate. Tineri coboara strada in viteza, pe biciclete, si se opresc la malul apei pentru a sta cu totii pe bancile galbene, rizind zgomotos. De aici se deschide faleza, o adevarata gradina luxurianta scaldata de apele Dunarii, cu flori de toate culorile si plante exotice care incinta ochiul in soarele cald al verii, imbiindu-te sa te opresti la umbra unei salcii. Barci de lemn asteapta la malul apei pentru a transporta amatorii peste Dunare, spre celalalt mal, unde exista locuri amenajate pentru plaja.
La capatul falezei se afla strandul - cu nisip, un bazin si tobogane cu apa, foarte cautat vara, iar in apropiere pe scena construita special, se tin spectacole estivale la malul apei. Urcind un lung sir de trepte insotite de o fintina moderna, cu palete metalice din care tisneste apa, se ajunge la o alta fintina, mult mai sofisticata, care te opreste invariabil din drum pentru a-i admira jocurile de apa. Nu departe poate fi vazut Palatul Agriculturii, realizat in 1923 dupa planurile arhitectului Florea Stanculescu.
Intorsi in oras, nu trebuie sa ocoliti Biserica Greceasca, un edificiu impunator, care adaposteste vitralii valoroase si picturi murale executate in 1890 de Gh. Tatarescu, dar si picturi realizate de C-tin Livadas Liochis, in 1901, si de Belizarie, in 1946.
Plimbindu-va cu tramvaiul, introdus in Braila inca din anul 1900, puteti vizita si alte constructii interesante ale orasului: cladirea Tribunalului (1890), Palatul Cultural (1864), Palatul Lyra (1924), cladirea Bancii Agricole (secolul al XIX-lea), farmacia Faltis (1899).