Cu regret și adâncă tristețe F.C.E.R. anunță trecerea în eternitate a domnului Mircea Rond, Președinte al Comunității Evreilor din Județele Vrancea și Buzău.

Cu regret și adâncă tristețe am aflat de trecerea în eternitate a domnului Mircea Rond, Președinte al Comunității Evreilor din Județele Vrancea și Buzău.

Un om cu o putere de muncă deosebită, care a contribuit foarte mult, cu dedicare și abnegație, la prezervarea și dezvoltarea patrimoniului evreiesc, spiritual și material, din Focșani, Odobești, Râmnicu Sărat sau Buzău. Iubitor de cultură, nu lipsea de la evenimentele artistice sau religioase organizate de FCER-CM, fiind el însuși organizatorul a numeroase activități educative și culturale. În special, a fost un om cald, apropiat de cei din jurul său, cu un umor fin și o vorbă bună mereu, apreciat și iubit de toți cei care l-au cunoscut!

Cu durere ne vom lua rămas bun de la el luni, 20 noiembrie, ora 12:00. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Evreiesc de pe Șoseaua Giurgiului din București.

Transmitem profunde condoleanțe familiei și celor apropiați!

Baruch Dayan Ha Emet! Fie-i amintirea binecuvântată!