Au trecut 70 de ani de la înfiinţarea Teatrului Baraşeum

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 martie, ora 19:36) -

Realizator: Vă propunem ca într-o scurtă secvenţă pe care o difuzăm acum să revenim, într-un fel la teatru, că tot mâine se sărbătoreşte, vă reamintesc, Ziua mondială a teatrului. Colega mea, Angela Cerveni, a fost la Teatrul Evreiesc de Stat cu ocazia unei importante sărbătoriri şi ne vorbeşte, cum spuneam, nu doar despre teatru.

Reporter: Anul acesta, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România împlineşte 75 de ani. Primul eveniment care a marcat aniversarea a fost proiecţia filmului documentar "Şi s-au dus ca vântul", realizat de Radu Gabrea şi Costel Safirman. Pelicula prezentată la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti reaminteşte istoria Teatrului Baraşeum, de la a cărui înfiinţare au trecut şapte decenii. Activitatea teatrului a însemnat mult pentru cultura românească şi pentru cea evreiască, spune regizorul Radu Gabrea.

Radu Gabrea: Istoria Teatrului Baraşeum începe în 1941 şi a durat patru ani. Acest teatru a durat patru ani.

Reporter: De ce a doar atât?

Radu Gabrea: Pentru că s-a terminat războiul şi s-au schimbat lucrurile ş.a.m.d. A fost un teatru special de război.

Reporter: Ce a însemnat el pentru cultura comunităţii evreieşti?

Radu Gabrea: Păi, a fost un lucru absolut extraordinar, într-o perioadă în care cele mai pesimiste lucruri se întâmplau şi cele mai triste, a /adus/ o speranţă şi o bucurie extraordinară.

Reporter: Domnule Costel Safirman, unde se află acum sufletul Teatrului Baraşeum?

Costel Safirman: Prin forţa împrejurărilor şi a istoriei pe care cu toţii am trăit-o, zidurile acestui teatru au rămas aici, chiar la Teatrul Baraşeum, care a devenit Teatrul Evreiesc de Stat, dar sufletul Teatrului Baraşeum din anii '41-'44, din anii de război, a plecat în lume. Noi am încercat în Israel să reconstituim ceva din sufletul acestui teatru, pentru că acolo am regăsit-o pe steaua teatrului, pe Agnia Bogoslava, pe alţi actori, Rudi Friedman, din vestitul cuplu de dansatori Rudi şi Beni, pe Dorothea Livio, pe Nicu Nitai şi am căutat cu toţii, cu ajutorul doctorului Harry Reininger, care a organizat spectacole în care a readus în atenţia publicului românesc din Israel şlagărele şi cupletele Teatrului Baraşeum. Am căutat să facem acest omagiu pentru un teatru care a intrat în istoria evreimii din România.

Reporter: Domnule Harry Reininger, care era rolul dumneavoastră?

Harry Reininger: Am fost în culisele Teatrului Baraşeum. De acolo pot să vă spun foarte multe lucruri, că uneori poate este mai interesant decât scena. De exemplu, am avut un prieten, un mare, mare, mare, mare, mare clown. La început el nu era clown, era violonist şi tompetist în Baraşeum. Acest om a ajuns clown pentru ideile lui extraordinare. Clownul se numea Ionelini, şi pe el îl chema /Ionel Brounster/. Mă scula la trei dimineaţă, să-mi spună: 'Uite ce chestie am'. Avea aşa, o vioară de chibrituri, se aprindeau chibrituri. Cânta pe ea serenada de Toselli, şi în momentul când se stingeau chibriturile, se termina şi cântecul.

Reporter: Când aţi plecat la Tel Aviv?

Harry Reininger: În '61, pentru că acolo o aveam pe mama mea. Altfel nu plecam. Eram membru al Uniunii Compozitorilor, eram, cred eu, bine văzut şi dacă nu era mama mea nu plecam. Am compus pentru teatrul românesc înfiinţat acolo.

Reporter: Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, a avut bucuria de a vedea câteva din spectacolele jucate la Teatrul Baraşeum.

Aurel Vainer: Am văzut un celebru spectacol de dramă "Sub clar de lună" cu Alexandru Finţi, marele regizor după aceea. Am văzut un spectacol de hipnoză unic. Era un celebru trio Iosefini, şi îmi amintesc că atunci, de fapt, sunt amintiri de groază, când îi aducea pe oamenii veniţi din Transnistria, din lagăr, să retrăiască scene şi era o scenă de psihoză de masă. Am trăit acolo ceea ce au trăit ei prin toate stările astea în care au fost. Ceea ce e extraordinar de bine, că acest teatru nu a murit nici o zi. Şi-a schimbat numele, a fost mai mult idiş. După aceea s-a făcut un mixaj şi astăzi este un teatru care îşi menţine prospeţimea şi tinereţea. Dacă vreţi, este o îmbinare între teatrul clasic idiş şi dramaturgia contemporană. Trăiască Baraşeum prin ceea ce a fost şi ceea ce continuă să fie cu Teatrul Evreiesc de Stat!