Dr. Şlomo Leibovici Laiş - Ură fără noimă

 

O pată de neşters în istoriografia evreilor – scrisă în România

Un citat talmudic ne spune „mipnei sinat hinam – harva Ieruşalaim"  – din cauza urei deşarte, a fost distrus Ierusalimul. Acest citat talmudic mi-a venit în minte, cînd am luat aminte de campania urîtă susţinută de Liviu Rotman, acoliţii şi ciracii lui, împotriva profesorului doctor Carol Iancu, şeful Insitutului de Judaică, la Universitatea Montpellier – Franţa. Prof. Dr. Carol Iancu, şef de institut apreciat, cu titluri de Doctor Honoris Causa din partea multapreciatei Universităţi Babeş Bolyai din Cluj, urmat de titlul Doctor Honoris Causa al Univesităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi, îndeosebi, onorat acum cîteva săptămîni cu înaltul titlu de membru al Academiei din Nantes – Franţa (la ceremonia instalării în scaunul de academician am fost invitat dar, din păcate, starea sănătăţii mele la acea dată nu mi-a permis să dau curs invitaţiei), nu are nevoie de apărarea nimănui. Aportul său la cercetarea trecutului evreilor din România, publicarea rezultatelor acestor cercetări în limbile franceză, română şi ebraică, îl situează în fruntea cercetătorilor trecutului nostru.

Dar Carol Iancu este doar un „pretext" pentru grupul de „istorici" care, în lipsă de succese reale, şi-au asumat o sarcină – pe cît de ruşinoasă, pe atît de vătămătoare – cea de a ponegri una din cele mai mari figuri ale judaismului român, a celui ce a fost, în perioada cea mai grea pentru evreimea română, Şef Rabinul profesor doctor Alexander Şafran.

„Şcoala” iniţiată de răposatul dr. Jean Ancel, care în decurs de ani l-a ridicat în slavă pe Şef Rabinul Şafran şi la un moment dat a suferit o „schimbare la faţă” ale cărei cauze nu numai că le cunosc, dar în arhiva mea personală există şi dovezi documentare, pe care nu le dau în vileag, numai pentru că „de mortibus nihil nisi bene"; sau cum a fost tradus acest slogan roman, de către şugubeţii noştri, „aharei mot-kedoşim – emor", adică înlănţuind numele a trei pericope consecutive din Tora, după moarte, spune-le sfinţi.

După decesul dr-ului Ancel s-au găsit aceia care să preia ştafeta. Aceştia nu numai că nu ezită să întrebuinţeze titlurile şi poziţiile lor – pe care le cred înalte – dar vai, se dovedesc pitice. La apariţia cărţii lui Carol Iancu, ei au cerut Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi editurii Hasefer – nici mai mult, nici mai puţin – decît arderea ei. „Cercetători ai Holocaustului" vor să introducă în uliţa evreiască metodele de la Nürenberg şi, în inconştienţa lor, nu-şi dau seama ce înseamnă pentru evrei – şi în special pentru generaţia supravieţuitorilor Holocaustului, o asemenea cerere.

Permiteţi-mi o confesiune de credinţă. Universitatea Babeş-Boliay din Cluj m-a invitat să fiu printre prezentatorii cărţii lui Carol Iancu, la lansarea ei. Am răspuns pozitiv şi prompt pentru că – după umila mea părere – orice cercetare cu privire la trecutul evreilor în România este binevenită.

Fiecare carte, fiecare cercetare este susceptibilă criticii şi din discuţii iese lumină. Critică, da! Dar ea se cere – bineînţeles – bazată pe motivaţii serioase şi, în nici un caz, pe „auto da fe" (ardere pe rug). Liviu Rotman abundă – în atacul său furibund – în întrebuinţarea termenului ştiinţific „metodologie – metodologic", crezînd probabil că astfel va cîştiga veridicitate; dar uită, sau poate se face că uită, că în atacul împotriva lui Iancu întrebuinţează el însuşi metoda pe care o critică atît de aspru. Fiecare cercetător, fiecare istoric se referă în lucrările sale la citate pe care le crede ilustrative pentru susţinerea tezei sale. Este o metodă universal întrebuinţată şi nimeni nu i-a găsit cusur pînă la „novatorul” L.R.

Profesorul Carol Iancu a dedicat o carte – fruct al cercetărilor sale – rolului jucat de Şef Rabinul dr. Şafran în salvarea evreilor din România şi, deci, nu e loc de mirare că a relevat acest rol, mai ales că este susţinut de documente autentice. Divagarea la alte persoane – cărora nimeni nu le poate diminua rolul – nu-şi are locul. Şi dacă vorbim de metodologie, criticarea citatelor parţiale este direct ilariantă. Cum adică, dacă ar fi să cităm integral – nu doar acele pasaje necesare lucrării în cauză – ar însemna să copiem lucrarea altuia.

Şi tot vorbind de metodologie, asistăm la Liviu Rotman – acuzatorul metodologic – la o inovaţie care, volens-nolens, atrage atenţia. La împlinrea a 30 de ani de cercetare a trecutului evreilor din România, Cen­trul de cercetare, al cărui director este Liviu Rotman, a organizat un simpozion internaţional la Bucureşti, la care am fost invitat să particip. Pentru publicarea comunicărilor acestui sim­po­zion, silitorul prof. dr. Rotman şi colaboratorii săi au avut nevoie de circa 4 ani, ca să ajungă la rezultatul original, că o mare parte din comunicări nu şi-au găsit locul în carte, în schimb au apărut „metodologic" lucruri nespuse acolo. „Metoda" s-a dovedit simplă şi simplistă. Certuri personale şi răfuieli au dictat selecţia, chiar dacă au scăzut nivelul publicaţiei. Şi să mai spui că nu e metodologic. Nu vorbesc pro-domo, căci comunicarea mea a fost publicată în carte şi, probabil, datorez un „mare merci" pentru această favoare şi iată cum am acum ocazia de a o exprima.

Niciunul din aceşti epigoni nu are şansa de a diminua cu ceva gigantica figură a Şef Rabinului Şafran, una din marile şi luminoasele figuri ale judaismului român, aşa cum nici puternicii comunişti, de unde probabil îşi trag seva acuzatorii, n-au reuşit, cu toate eforturile depuse, să-i scadă cu ceva renumele. Vezi numirea Şef Rabinului dr. Şafran ca membru al Academiei Române, Doctor Honoris Causa la diverse universităţi, cetăţean de onoare al diferitelor oraşe, etc., dar mai ales cărţile Şef Rabinului Şafran, socotite surse demne de a fi citate, în care marele gînditor dr. Al. Şafran dovedeşte o erudiţie rar întîlnită.

Tare bine ar fi dacă aceşti vajnici luptători pentru „adevărul istoric" ar citi sau reciti fabula lui La Fontaine, „Boul şi broasca". Cine ştie, poate au să se recunoască în ea.

În încheiere, vreau să pun o în­trebare celor în drept: oare aşa vreţi să arate cercetarea şi publicarea trecutului evreilor din România?!