O palma in orazul lumii intregi

 Conferinţa împotriva ra­sismului organizată de ONU la Geneva s-a trans­format, aşa cum era de aş­teptat, într-o farsă penibi­lă şi umilitoare pentru în­treaga lume civilizată... Iar raptul ca aceasta sinis­tră farsă a avut loc tocmai la Geneva şi tocmai în Ziua Comemorării Holo­caustului a trezit în conş­tiinţa întregii omeniri aso­cieri cutremurătoare.Desigur că nimeni nu a uitat raptul că în timpul ocupaţiei naziste în Euro­pa, cînd au fost asasinaţi cu sînge rece 6 milioane de evrei, dintre care 1 mi­lion şi jumătate de copii, Elveţia, invocînd o „neu­tralitate" la fel de făţarni­că ca şi atitudinea adopta­tă în prezent, a trimis la moarte sigură, extrădîn-du-i nemţilor, pe acei pu­ţini refugiaţi evrei care, trecînd prin greutăţi înfricoşătoare, au reuşit - cre­deau ei- „să se salveze" pe teritoriul unei ţări libe- re. Ei bine, dacă cineva a uitat felul cum au fost tra­taţi atunci acei refugiaţi, să recitească cărţile lui Erich Măria Remarque, în care el descrie în mod ve­ridic „vigilenta" poliţiei elveţiene fata de bieţii evrei care încercau sa se salveze din ghearele na­ziştilor.Faptul că tocmai Elveţia a găzduit „Conferinţa îm­potriva rasismului" în ca­drul căreia discursul lui Ahmadinejad contra Isra­elului şi contra evreilor a amintit lumii întregi de discursurile şi sloganurile lansate de Hitler, este de neiertat. Iar faptul că du­pă conferinţă, preşedinte­le elveţian a găsit că este corect să se întîlnească cu cel mai mare rasist cunos­cut de la Hitler încoace pentru a discuta „priete­neşte" cu acesta, reprezin­tă o palmă nu numai la adresa Israelului, ci la adresa întregii lumi libere.De aceea, reacţia Israelului, care şi-a rechemat deocamdată ambasadoa­rea din Elveţia, este binevenită. Dar nu suficientă. Lumea întreagă trebuie făcută să înţeleagă că a-i permite lui Ahmadinejad să rostească un discurs ra­sist - prin care cere şterge­rea Israelului de pe hartă, discurs prin care neagă existenta Holocaustului şi dreptul poporului evreu la autodeterminare şi via­ţă normală - de la tribuna ONU la Geneva şi aceasta tocmai într-o zi de doliu naţional pentru poporul evreu (care deplînge de Ziua Holocaustului cele 6 milioane de victime ale nazismului) este mai mult decît o greşeală, este o ru­şine cumplită, o înjosire a însuşi termenului de de­mocraţie, libertate sau umanism.Şi tot în ziua în care neohitleristul iranian şi-a ros­tit infamul discurs de la tribuna ONU, în Israel s-a anunţat cu titluri de-o şchioapă că... dacă în Ho­locaust n-ar fi fost asasi­naţi 6.000.000 de coreli­gionari ai noştri, numărul evreilor în lume ar fi fost azi mai mare decît dublu.Ţări care se respectă şi au dovedit că au simţul răspunderii şi... o şira a spinării dreaptă au anun­ţat de la început că nu vor să participe la farsa orga­nizată de ONU. Astfel în­cît ţări importante şi cu influenţă în lume ca State­le Unite ale Americii, Ca­nada, Australia, Olanda, Italia, Polonia, Germania, Noua Zeelandă şi bineîn­ţeles Israelul au refuzat să participle la ceea ce va rămîne în istorie ca „circul ONU".În timpul sinistrului dis­curs al lui Ahmadinejad, 25 de reprezentanţi ai ţări­lor membre ONU au pă­răsit sala în semn de pro­test. Dar... au fost destui cei care au rămas în sală şi destui cei care au... aplaudat! A fost ca şi cum însuşi Hitler ar fi rostit un discurs antisemit şi o ma­să de manevră îndobitoci­tă l-ar fi aplaudat frenetic. Acesta este ONU al zilelor noastre? Aceasta este reacţia Europei la apariţia unui nou Hitler? Dacă aşa stau lucrurile, atunci într-a­devăr Europa care, închi-zînd ochii şi adoptînd „po­litica struţului", i-a permis lui Hitler să-şi pună în practică aberantele diabo­lice, Europa în care ne în-credem, căreia vrem să-i facem mereu pe plac, Euro­pa n-a învăţat nimic din lecţia pe care i-a dat-o is­toria. Trebuie, aşa cum s-a spus de multe ori, să ne încredem numai în forţele noastre şi, odată pentru totdeauna, să punem punct ascensiunii îngrijo­rătoare - nu numai pentru noi - a lui Ahmadinejad... Există căi pentru realiza­rea acestui deziderat şi se pare că, din păcate, nu avem voie să ratăm mo­mentul...

Doina Meiseles