Sinagoga o privire sociologica

 

Conf. univ. dr. George-Mircea Botescu

 

 

 

  Publicarea de catre distinsul jurnalist, scriitor si editor TESU SOLOMOVICI a volumului ''CARTEA SINAGOGILOR DIN ROMANIA" m-a determinat sa incerc sa formulez cateva reflectii sociologice asupra acestei institutii fundamentale a iudaismului, a spiritualitatii si a civilizatiei universale.

 

    O analiza sociologica, chiar sumara nu poate fi desprinsa de dimensiunea diacronica, istorica, evolutiva a acestei institutii. Conform DICTIONARULUI ENCICLOPEDIC DE IUDAISM (EDITURA HASEFER, 2001), in mod simbolic se atribuie infiintarea acestei institutii lui MOISE. Mai multi invatati considera ca evenimentele care au condus la aparitia sinagogilor trebuie situate in epoca exilului din Babilonia. Cert este ca dupa daramarea Templului, emergenta institutionala a sinagogii ii asigura un loc central in spatiul religios, social si cultural evreiesc. Acest moment tragic al istoriei evreilor si al istoriei universale nu a insemnat numai aparitia si generalizarea unei noi institutii religioase, sinagoga (bet ha-kneset) in cadrul aceleiasi religii, ci si importante mutatii simbolice si rituale. Unele ritualuri au fost transferate dinspre Templu sinagogii, iar altele au fost prohibite pentru a sublinia diferenta institutionala. S-a produs o substituire simbolica, rugaciunea a luat locul jertfei. Serviciul divin, in ansamblu, a fost restructurat.

 

Au fost introduse slujbe corespunzatoare darurilor comunitare regulate, care nu mai puteau fi aduse in templu. Formele cultice si ritualurile codificate in acel context s-au mentinut, in linii generale, pana in prezent. A intervenit si o alta schimbare fundamentala, de status-rol. Ritualurile nu s-au mai desfasurat sub autoritatea si investirea sacerdotala a preotilor, in spatiul sacru delimitat al Sanctuarului.Trecerea istorica de la Templu la sinagoga a presupus reevaluarea unui set important de functii si valori, culminand cu resemantizarea rolului individului si al comunitatii in cadrul ritului. Slujbele puteau fi oficiate de orice laic, cu conditia respectarii cvorumului comunitar (miniamul), prezenta a 10 barbati evrei. Observam aici relatia armonioasa intre individ si grup, care devine fundamentul sinagogii. Fenomenologia relatiei omului cu Dumnezeu devine mai personalizata si mai comunitara. Pe aceasta baza, sinagoga isi asuma mai mult decat functia liturgica, evoluand in consens cu dimensiunile polivalente ale iudaismului, etnice, comunitare, culturale, sociale, pedagogice, in functie de epoca si cu accente diferentiate. Esentiala devine consacrarea triplei functionalitati a sinagogii in spatiul cotidian evreiesc, loc de rugaciune, loc de adunare, loc de invatatura (bet-midras).

 

   Raportandu-ne la fundamentele iudaismului, mentionam ca atat HALAHA, cat si HAGADA, proiecteaza semnificatii transcendente sinagogii. Astfel, toate sinagogile sunt purtatoare ale sfinteniei Templului si sunt parti constitutive, organice ale ERETZ ISRAEL. Mai mult, la sfarsitul vremurilor toate vor fi transportate in TARA SFANTA. Credem ca aceasta legatura genetica si indestructibila a sinagogilor cu ERETZ ISRAEL este esentiala, pentru ca demonstreaza realitatea, permanenta si continuitatea acestuia. La sfarsitul veacurilor, sinagogile existente ubicuu se vor recompune, intr-o geometrie neeuclidiana, sub comandament divin pe teritoriul Israelului care trebuie sa fie pregatit sa le intampine. Cred ca de aici putem desprinde si multiple semnificatii geopolitice si geostrategice, privind datoria lumii democratice si civilizate de a apara permanent si ferm securitatea si integritatea Statului Israel si a Ierusalimului ca "axis mundi".

 

     Schimband epoca vom constata in continuare, simptomatice evolutii de status-rol sinagogal in Evul Mediu. Se accentueaza centralitatea comunitara a sinagogii in viata evreiasca, iar evreii cautau sa-si aiba locuinta cat mai aproape de sinagoga. Sinagoga era o institutie deschisa in care credinciosii traiau un dialog continuu cu Creatorul, in ipostaza unei relatii apropiate si familiare. In aceasta configuratie relationala, constatam ca, din punct de vedere sociologic, sinagoga era o institutie democratica. Orice credincios avea dreptul sa fie parte a cvorumului, iar chemarea la TORA nu depindea de statutul social si nici de calificarea profesionala. In sinagoga se regaseau ansamblul activitatilor comunitare: tribunalul rabinic, cursuri. In anexele sinagogale se aflau spatii cu pronuntat caracter social: birouri comunitare, baia rituala, cuptoare pentru fabricarea azimei, biblioteci, o sala de festivitati.

 

   Daca analizam arhitectura sinagogilor din acea perioada, vom avea imaginea integrala a reflectarii stilurilor predominante in epoca, romanic sau renascentist, in occident, sinagogi din lemn, in unele zone din Europa de Est, sinagogi "Fortareata", care raspundeau unor necesitati locale de auto-aparare, sinagogi hasidice, sinagogi oarecum anonimizate arhitectonic in spatiul musulman, ca urmare a mediului intolerant, etc.

 

   In perioada moderna, sinagoga evolueaza in ritmul prefacerilor socio-culturale. Iudaismul reformat contribuie inovativ la transformari rituale si arhitecturale. Sinagogile reformate, redenumite temple, sunt in general cladiri impozante, mobilate si echipate intr-o paradigma estetica moderna, sunt dotate cu orgi, iar separarea de gen este inlaturata. Estrada oficiantului este deplasata din centrul cladirii in fata chivotului (Aron Kodesh), transformare preluata ulterior si in unele sinagogi ortodoxe, simptomatica pentru asimilarea modernitatii (exemplul cel mai elocvent TEMPLUL CORAL). Acest elan al modernitatii poate fi decelat in spatiul european, inclusiv in Romania si in ceea ce priveste sinagogile ortodoxe, accentuindu-se preocuparea pentru decor si estetica. Diferenta specifica fata de templele reformate ramane prezervarea normativitatii halahice, in cadrul careia separarea audientei pe criterii de gen este imuabila. Din punct de vedere sociologic, relevam ca modernitatea marcheaza in spatiul diasporal o renastere a functionalitatii sinagogii ca centru social comunitar identitar, in jurul caruia se structureaza viata evreiasca religioasa dar si laica. Sinagogile devin un spatiu predilect pentru dezvoltari organizationale cu obiective sociale, educative, culturale, filantropice etc. Mai mult, din perspectiva amprentei identitare evreiesti, apartenenta la o sinagoga devine un mijloc principal de legitimare, relationare si comunicare intracomunitara, chiar pentru evreii care nu frecventeaza cu regularitate slujbele religioase.

 

    Abordarea sociologica a sinagogii nu poate omite relatia de consubstantialitate dintre sinagoga si comunitate (kehila), ca entitate organizationala fundamentala a vietii evreiesti. Sinagoga si comunitatea sunt pilonii de baza ai sistemului institutiilor evreiesti, care au asigurat la scara istorica dainuirea si dezvoltarea societatii evreiesti. Mentionam variabilitatea modelelor comunitare si de guvernanta autonome, in diversele tari din diaspora, care iau nastere si se dezvolta inca din perioada exilului babilonian, avand ca fundamente concepte preluate din experienta statalitatii originare din ERETZ ISRAEL, acomodate creativ contextului socio-economic, cultural si juridic in care functionau. Decelam si in acest caz un pattern democratic care este imanent spiritului evreiesc si care se reproduce axiomatic mai ales in societatile deschise. Astfel, pluralismul societal se reflecta in pluralismul vietii evreiesti, fiecare sinagoga sau centru comunitar avand tendinta de a functiona ca o minicomunitate, cu potential adaptativ si creativ propriu.

 

    Am ajuns la punctul in care cred ca am putea incerca, cu modestie, definirea sinagogii ca institutie sociala cu reguli de inspiratie divina. Sociologic, institutia poate fi inteleasa ca o structurare a actiunii umane, in conformitate cu un sistem de reguli formale sau informale, apte sa creeze ordine sociala. Aceasta se comporta ca o structura sociala stabila, continua si este dedicata prezervarii si dezvoltarii unor finalitati fundamentale ale grupurilor si individualitatilor. Sinagoga este o institutie complexa, chiar hipercomplexa, daca ne raportam la functiile pe care le indeplineste. Are in primul rand o functie spiritual, simbolico- ritualica si de reprezentare religioasa. In stransa conexiune cu aceasta exercita o ampla functie educativa, chiar formativ-educativa. In acelasi timp, are o importanta functie manageriala, contribuind la gestionarea comunitatii si la asigurarea comunicarii intracomunitare si extracomunitare; indeplineste si o semnificativa functie axiologic, fiind principalul vector al valorilor iudaice si, de asemenea, o functie etica si normative, pentru ca sinagoga este pastratorul cel mai fidel al legii iudaice, al regulilor si standardelor care reglementeaza viata evreiasca. In sinagoga se realizeaza procesele de socializare primara si secundara ale evreului si cele mai importante momente ritualice ale ciclului vietii evreiesti. Nu trebuie subapreciata nici functia de aparare pentru ca sinagoga poate deveni un important centru defensiv, protectiv si chiar de contracarare in raport cu eventuala ostilitatea si agresivitate a mediului social si provocarile antisemitismului, xenofobiei sau jihadismului. Prin identificarea cu sinagoga si comunitatea, evreul devine om universal. Sinagoga si comunitatea functioneaza ca amprente sociale si psihosociale care asigura individualizarea si personanta evreitatii.

 

   Doresc sa continuu, incercand sa relev cateva fapte si fenomene sociale pe care le-am constatat in mod nemijlocit, prin observatie participativa, in termeni sociologici. Ma raportez la Comunitatea Evreilor din Bucuresti si nu numai. Orizontul temporal al observatiilor mele se circumscrie ultimilor si 15 ani si urmareste evolutia vietii evreiesti din Romania, in manageriatul Federatiei Comunitatilor Evreiesti, asigurat de dr. Aurel Vainer, presedinte si ing. Paul Schwartz, vicepresedinte si presedinte al Comunitatii Evreilor din Bucuresti. Pe acest parcurs, rolul generic al sinagogii a cunoscut o renastere considerabila, iar consonanta cu normele halahice a devenit exemplara. Ceea ce s-a dezvoltat insa in paralel are o natura inedita, originala, de natura sa completeze si sa redimensioneze raporturile dintre sinagoga si societatea romaneasca. Alaturi de comunitatea halahica, s-a format un grup de apartenenta, ca sa folosesc consecvent terminologia sociologica, format din intelectuali cu diverse profiluri profesionale, care au o motivatie comuna, empatica, probata in timp, pentru cultura si civilizatia iudaica, educatia referitoare la Holocaust si prietenia fata de Israel. Ca atare, Sinagoga, in ipostaza Templului Coral si Templului Mare a devenit spatiu de referinta, nu numai cultual, ci si cultural, in care potentialul creativ al institutiilor evreiesti autohtone, cum ar fi Centrul de Istorie a Evreilor, Editura Hasefer, Revista "Realitatea Evreiasca" isi demonstreaza valoarea, pentru care exista un inalt nivel de receptivitate din partea unor segmente ale societatii civile, din partea elitei culturale a societatii civile. Aceasta stare de fapt confirma realizarea proiectului initiat de domnul presedinte, dr. Aurel Vainer privind "renasterea spiritului Templului CORAL" la cotele unor stralucite traditii istorice. Grupuri similar, participative sinagogal, s-au constituit pe langa mai multe comunitati din tara, in mod special, in centrele universitare si ele sunt in extindere.

 

 Inchei, felicitandu-l pe domnul Tesu Solomovici, nu numai pentru initiativa si actuala realizare editoriala, ci si pentru simtul sociologic dovedit in analiza monografica a sinagogilor din Romania, care devine un document social integrativ ce invita la cercetari interdisciplinare aprofundate, inclusiv din perspectiva sociologica.