Cum putem contrabalansa resuscitarea Hamanilor, în fiecare generaţie, şi cum îi putem învinge? Răspunsul îl găsim tot în Cartea Esterei. Este importanţa pe care Mordehai şi Ester o acordă dialogului generator de solidaritate între toţi oamenii de bună credinţă, indiferent de etnie, de confesiune. Ei fac. prosemitism avant la lettre. Haman respinge dialogul cu Mordehai. El vrea doar să i se prosterneze. Verticalitatea lui Mordehai îi răneşte vanitatea de factotum în imperiu. Argumentul prin care îl convinge pe Ahaşveroş să semneze edictul care hotăra exterminarea unui popor este valabil pentru oricare epocă: zece mii de ducaţi - cotă parte din jaful proiectat asupra bunurilor evreieşti - urmau să fie vărsaţi de Haman în visteria lui Ahaşveroş. De ce cartea poartă numele Esterei? Pentru că împărăteasa, educată de unchiul ei, Mordehai, în spiritul valorilor spirituale iudaice, izbuteşte - cu tact, cu inteligenţă - să-şi salveze de la moarte poporul căruia îi aparţine. După ce Ester îi probează lipsa de loialitate faţă de Ahaşveroş a lui Haman, împăratului nu-i rămâne altceva de făcut decât să semneze un alt edict, prin care evreilor le este îngăduită lupta pentru autoapărare. Să nu uităm că pentru acest elementar drept a curs mult sânge la Susa şi în întreg Babilonul. Lupta pentru o viaţă în normalitate, de coabitare cu cei din jurul nostru, indiferent de etnie şi religie a fost şi este cuvântul nostru de ordine. Purimul a fost din totdeauna o lecţie de viaţă evreiască, în care este vorba de optimism lucid, de ştiinţă/artă a ripostei, de rezistenţă spirituală. „Este posibil ca toate cărţile profeţilor şi toate cărţile din seria Hagiografe să se anuleze când va veni Mesia, afară de Meghilat Ester", sună un alt aforism iudaic.