Reperele Comunitatii din Timisoara

Article Index

Reperele Timişoarei evreieşti

Scurt istoric

Chiar dacă vestigii ale prezenţei evreilor din Banat datează din secolele ll –lll e.a., existenţa comunităţii evreieşti din Timişoara a fost menţionată în documentele de predare a cetăţii, încheiate în 1716 de comandantul trupelor turceşti cu comandantul armatei austriece, prinţul Eugeniu de Savoia. În cimitirul vechi de rit spaniol se află morminte din perioada ocupaţiei turceşti, dintre care cel mai vechi este cel al lui Azriel Assael, decedat în 1636, care o fost rabin şi chirurg. La un veac de la dispariţia acestuia, rabinul Meir Amigo şi alţi patru evrei din Istambul au fost autorizaţi să se aşeze în oraş. O dată cu începerea introducerii drepturilor cetăţeneşti în Imperiul Austro-Ungar, s-a dezvoltat numeric comunitatea evreilor din Timişoara, ajungând la aproape 7000 de persoane, în perioada Primului Război Mondial (aproximativ 10% din totalul populaţiei). O personalitate deosebit de importantă în galeria rabinilor Timişoarei o reprezintă Oppenheim sau Oppenheimer Zvi Hirsh ben David (1821-1859), supranumit “Gaon Rabbi Herschele Temeswarer”. El a fost o personalitate religioasă ce s-a bucurat de recunoaştere europeană, iar mormântul său construit în stil mausoleu a devenit un loc de pelerinaj pentru evrei şi neevrei. Primul rabin al Timişoarei a fost rabinul sefard Iacob Moises (1739-1741). Iacob Wolf, ce păstorea în prima sinagogă din cartierul Cetate, sau “Judenhof”, pentru aşchenazimi şi sefaradimi deopotrivă, a devenit în 1764 “Oberrabbiner al Transilvaniei” la Alba Iulia, centrul vieţii iudaice la acea vreme, unde erau atunci 3000 de evrei. Între anii 1879 şi 1908, în sinagoga din Cetate a păstorit rabinul-savant dr. Mauriţiu Löwy, căruia i-a urmat până în 1970 Maximilian Drechsler. În templul ortodox din Iosefin au oficiat succesiv Prim Rabinii Shück, tatăl şi fiul.În perioada interbelică, Timişoara a avut cea mai mare populaţie evreiască de până acum, ea numărând peste 12.000 de persoane, adică peste 10% din populaţia Timişoarei din acele timpuri.Profesorul Oscar Schwartz consemnează în lucrarea sa Trecutul şi prezentul vieţii comunitare evreieşti din Timişoara şi Banat: “Războiul al doilea mondial şi persecuţiile evreilor ce l-au precedat, şi-au revărsat umbra urii şi asupra evreimii timişorene, ca şi asupra întregii evreităţi din România.” În acest context, să ne gândim doar la cele 2833 de persoane care au fost trimise la muncă obligatorie până în 1943. Aceste tabere în care umilinţele, ura, ferocitatea umană şi-au arătat, mai tot timpul, colţii, i-au dezrădăcinat pe oameni din profesiile pe care le practicau înaintea războiului, schimbându-le iremediabil soarta.